Două felii de pîine neagră pe zi protejează gravidele de complicaţiile sarcinii, potrivit cercetătorilor din Seattle. Pîinea neagră are un conţinut mare de fibre alimentare şi este recomandată în special în primul trimestru de sarcină.
Două felii de pîine neagră pe zi protejează gravidele de complicaţiile sarcinii, potrivit cercetătorilor din Seattle. Pîinea neagră are un conţinut mare de fibre alimentare şi este recomandată în special în primul trimestru de sarcină.
Două felii de pîine neagră reduc pînă la jumătate riscul de
preeclampsie, spun cercetătorii de la Swedish Medical Centre, din Seattle, SUA.
Preeclampsia este o problemă care afectează una din zece gravide şi se manifestă
prin hipertensiune arterială, dureri de cap, umflarea feţei sau a mîinilor.
Simptomele apar după a 20-a săptămînă de sarcină şi, în formele severe,
preeclampsia poate pune în pericol viaţa femeii şi a fătului.
DIETĂ. Pîinea
neagră este o sursă foarte bună de fibre alimentare, iar specialiştii americani
au ajuns la concluzia că o cantitate mare de fibre alimentare, consumate în
special în primul trimestru de sarcină, poate preveni riscul complicaţiilor de
sarcină. Dr Chunfang Qiu, coordonatorul studiului, a analizat dieta a 1.538 de
femei, înainte de concepţie şi apoi în primele trei luni de sarcină.
Specialistul a constatat că femeile care au avut o dietă bogată în cereale, pîine
din făină integrală, legume şi fructe, acumulînd peste 21,2 grame de fibre
zilnic, au un risc cu peste 50% mai mic de a dezvolta preclampsie, în comparaţie
cu gravidele care au consumat mai puţin de 11,9 grame de fibre pe zi. Dr Qiu a
precizat că două felii de pîine neagră conţin 5 grame de fibre, suficient
pentru a completa necesarul zilnic de fibre al gravidei. "Studiul nostru
atrage încă o dată atenţia asupra importanţei pe care o are dieta bogată în
fibre, cu atît mai mult în cazul gravidelor", a declarat specialistul într-un
articol publicat în American Journal of Hypertension şi preluat de
dailymail.co.uk. Cercetătorii au urmărit şi influenţa dietei bogate în fibre
asupra concentraţiei de trigliceride şi de HDL colesterol în sîngele
gravidelor. Ei au observat că fibrele alimentare au o acţiune benefică, reuşind
să scadă concentraţia trigliceridelor şi să crească nivelul colesterolului "bun".
Concentraţiile crescute de trigliceride şi cele scăzute de HDL colesterol sînt
asociate unui risc crescut de preeclampsie, potrivit specialiştilor.
Fibre
Fibrele alimentare sînt o categorie de glucide provenite din alimentele de origine vegetală: fructe, legume, cereale. 100 g tărîţe ne furnizează 40 g fibre alimentare, aceeaşi cantitate de pîine integrală – 13 g, iar 100 g orez brun (integral) – 5 g. Pîinea albă, în schimb, conţine doar un gram de fibre alimentare la 100 g, iar orezul alb, decorticat, aceeaşi cantitate la 100 g. Surse bune de fibre sînt şi fasolea uscată – 25 g fibre/100 g produs, smochinele – 18 g, migdalele – 14 g, mazărea verde – 12 g, curmalele – 9 g, pătrunjelul – 9 g, zmeura – 8 g, spanacul – 7 g, varza – 4 g, ridichile – 3 g, ciupercile – 2,5 g, perele şi merele cu coajă – 3 g, piersicile – 2 g. Cea mai mare cantitate de fibre alimentare este concentrată în coaja fructelor şi legumelor.