x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Produse de post expirate

Produse de post expirate

18 Dec 2008   •   00:00

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Brăila au descoperit în mai multe magazine alimentare produse de post expirate, pe care le-au retras de la comercializare.  



Dintre cele 259 kg de produse ­ soia cuburi şi felii, şniţel cu proteine texturate de soia vrac, lapte soia cu aromă de vanilie, smântână din soia, napolitane de post, biscuiţi, pate vegetal ­ care au trecut prin mâinile inspectorilor, 145 kg au fost găsite cu probleme. Potrivit inspectorului-şef al OJPC Brăila, Florin Ionaşcu, printre neregulile cel mai des întâlnite se găsesc cele legate de depăşirea valabilităţii sau termen de garanţie neinscripţionat pe etichete. S-au mai depistat probleme legate de lipsa traducerii în limba română a instrucţiunilor de utilizare şi de condiţiile de păstrare a unor produse. Inspectorii OJPC au amendat contravenţional nouă agenţi economici, sancţiunile acordate ridicându-se la 30.000 de lei.

×
Subiecte în articol: bun de consum