Singurătatea și izolarea, la fel de dăunătoare pentru sănătate precum bolile cronice
Perioada sărbătorilor poate "amplifica" sentimentul de singurătate, avertizează un medic din Marea Britanie care încurajează în acelaşi timp activităţile de socializare în cadrul comunităţilor, relatează duminică Press Association.
Preşedinta Colegiului regal de medicina familiei din Marea Britanie, Helen Stokes-Lampard, a atras atenţia că singurătatea şi izolarea socială pot fi la fel de dăunătoare pentru sănătatea unei persoane ca şi bolile cronice. Ea îi încurajează pe oameni să se comporte precum unor "buni cetăţeni" şi să interacţioneze în mod "semnificativ" cu prietenii şi vecinii lor.
"Orice festivitate sau adunare în care oamenii se reunesc poate epuiza sau amplifica senzaţiile de izolare sau de singurătate", a declarat ea pentru Press Association.
"În general, oamenii sunt deja vulnerabili", iar tulburările afective sezoniere sunt amplificate de faptul că "este mai întuneric, iar zilele sunt mai scurte", a explicat specialista.
"În postura de medici generalişti avem de-a face cu oamenii în cadrul comunităţilor lor, facem parte din comunităţile lor şi observăm efectul advers pe care aceste lucruri îl asupra sănătăţii lor - acestea sunt la fel de nocive ca şi bolile cronice", a adăugat Stokes-Lampard.
"Într-o perioadă de sărbătoare şi bucurie, (petrecută) în special cu cei dragi, nu trebuie să uităm să fim buni cetăţeni. (...) Să purtăm o scurtă conversaţie. Să îi întrebăm pe oameni ce fac, nu doar într-un mod banal", a adăugat ea.
"Într-o lume în care suntem conectaţi mai mult ca oricând prin intermediul reţelelor de socializare, auzim sau vedem că alţi oameni sunt mai puţin conectaţi cu cineva care să îi ţină de mână în momentele grele", a atras atenţia medicul care a făcut aceste comentarii după ce datele publicate recent de Biroul Naţional de Statistică (ONS) au relevat că Marea Britanie se confruntă cu o adevărată epidemie de singurătate.
Potrivit cifrelor ONS, atât adulţii cât şi copiii sunt afectaţi de singurătate. Una din douăzeci de persoane (5%) din Marea Britanie declară că se simte singură deseori sau întotdeauna, conform statisticilor. În plus, 16% dintre britanici se simt singuri uneori şi aproape un sfert au recunoscut că s-au simţit ocazional singuri.
Conform cifrelor publicate luna aceasta de ONS, 14% dintre copiii cu vârste între 10 şi 12 ani se simt deseori singuri. De asemenea, unu din zece tineri cu vârste între 16 şi 24 de ani (9,8%) declară că s-a simţit "deseori" singur.
În luna ianuarie, premierul Theresa May a descris singurătatea drept "trista realitate a vieţii moderne pentru prea mulţi oameni" şi a anunţat implementarea unor măsuri printre care şi numirea unui ministru al Singurătăţii, cu misiunea de a limita izolarea crescândă resimţită în Marea Britanie.

Ştiri din .ro
5 sfaturi de la nutriționiști pentru reducerea colesterolului
Somnul insuficient crește riscul de demență
Turele de noapte cresc riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2
Vitamina D și Omega 3 scad riscul infectării cu COVID-19
Bolile psihice se însoţesc de tulburări ale somnului
De unde cumperi produse naturiste pentru un stil de viata sanatos?
Cum îți poți menține sănătatea cu suplimente alimentare revoluționare, fără substanțe chimice dăunătoare
Trei sfaturi utile pentru a ne păstra calmul în pandemie
Noi informații despre trombozele cauzate de vaccinul AstraZeneca
Sportul reduce riscul de a dezvolta forme severe ale infecției cu virusul SARS-CoV-2
(P) Cum se aplică fizioterapia la Sanconfind şi în ce constă recuperarea medicală
Noi date despre tulpina de COVID-19 din Marea Britanie. Nu provoacă simtome mai grave ale bolii
Explicațiile psihologului: Ce “forțe” ne obligă să nu lăsăm țigara din mână?
Noi informații despre vaccinul rusesc Sputnik V. Care este eficiența acestuia la noile tulpini
Kerastase - tehnologii inovatoare, pentru un păr sănătos
