x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Talia subţire cu exerciţii se ţine!

Talia subţire cu exerciţii se ţine!

de Oana Antonescu    |    04 Noi 2008   •   00:00

Specialistul în programe de nutriţie şi fitness Luiza Bucur, de la Studio Fitness, vă propune un set de exerciţii pentru întreţinerea taliei, care constă în răsuciri şi îndoiri laterale ale trunchiului.

Rochiile şi bluzele transparente ne obligă să ne menţinem talia subţire vara, dar nu vă gândiţi că acum puteţi renunţa la exerciţiile pentru talie, din simplul motiv că hainele groase acoperă o siluetă nu tocmai perfectă. Talia subţire, trasă prin inel, a fost dintotdeauna un standard de frumuseţe. Cu cât raportul talie-şold este mai mic, cu atât femeia este mai feminină – au susţinut mereu specialiştii. Indiferent de anotimp, nu trebuie să permiteţi formarea “colăceilor de grăsime” din jurul taliei pentru că va fi foarte greu să scăpaţi de ei mai târziu. Specialistul în programe de nutriţie şi fitness Luiza Bucur, de la Studio Fitness, vă propune un set de exerciţii pentru întreţinerea taliei, care constă în răsuciri şi îndoiri laterale ale trunchiului. Fiecare exerciţiu se repetă de 10-12 ori şi se reia în trei serii. Efectuaţi acest set de exerciţii de două-trei ori pe săptămână, la fiecare antrenament de fitness.

 
Îi puteţi trimite specialistului nostru întrebările şi părerile dumneavoastră în legătură cu exerciţiile fizice prezentate pe site-ul www.luiza-bucur.ro sau pe adresa de e-mail: oana.antonescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: armonia trupului