x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Te poți lăsa de fumat prin hipnoză

Te poți lăsa de fumat prin hipnoză

de Magda Bucur    |    16 Iun 2016   •   20:40
Te poți lăsa de fumat prin hipnoză
Sursa foto: evgenyatamanenko/Getty Images/iStockphoto

Fumatul este un obicei pe care specialiștii îl clasează pe locul al doilea în topul cauzelor de deces, la mică distanță de bolile cardiovasculare. Cel mai recent studiu realizat la noi în țară arată că un sfert dintre adulții români se declară fumători. Dintre aceștia, aproape jumătate spun că au încercat măcar o dată să se lase de fumat, dar nu au reușit. În aceste condiții, specialiștii în hipnoză susțin că o metodă prin care se poate renunța la acest obicei nesănătos este identificarea stresului interior, bine întipărit în subconștientul fumătorului.

„Dacă eu îmi spun mereu: Mă las de fumat, mă las de fumat, mă las de fumat... dar la nivel profund, subconștient nu am accesat nevoia care mă face să fumez, atunci nu am făcut decât să mă păcălesc și nu voi reuși să mă las de fumat. În cel mai bun caz voi renunţa pentru scurt timp, dar mă voi întoarce la acest viciu destul de repede”, declară Eugen Popa, președintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Potrivit specialistului, nevoia de a fuma are la bază o cauză emoțională. Chiar dacă cei mai mulți fumători spun că fac acest lucru pentru a se relaxa, sau din obișnuință, psihologii cred că, de fapt, nevoia de țigară vine dintr-o dorință aflată în subconștient, care, cel mai adesea, îi este necunoscută fumătorului. „Fumatul este un rezultat, nu o cauză. Unii fumează pentru că sunt nervoși, deci trebuie să identifice cauza nervozităţii lor, alţii fumează pentru că se simt singuri, deci trebuie să descopere și să rezolve factorul care-i determină să se simtă așa”, consideră specialistul. „Dacă factorii de stres, care au declanșat prima dată acest obicei, nu au fost descoperiţi și rezolvați, omul va folosi fumatul ca răspuns la orice factor de stres. În timp, factorii de stres se vor înmulţi, iar fumătorului îi va fi din ce în ce mai greu să se lase de fumat deoarece acești stimuli nocivi îi vor ocupa tot timpul”, mai spune Eugen Popa. Soluția constă în identificarea cauzei sau cauzelor primordiale, iar acest lucru se poate realiza extrem de ușor folosind tehnici cum ar fi Regresia Hipnotică, Tehnica Centru, Tehnica Resurselor Interioare. Folosind aceste tehnici, putem descoperi cauza stresului pentru ca apoi să îl eliberăm și, astfel, dispare și nevoia de a fuma, sunt de părere specialiștii în hipnoză.

Fumătorii care vor să scape de acest obicei trebuie să înceapă cu câțiva pași simpli. Primul este amânarea momentului în care își aprind o țigară. Puteți începe întârziind un minut înainte de a o face. Dacă totuși simțiți nevoia de a o aprinde, așteptați mai mult între fumuri. Puteți trage primul fum, după care așteptați între 30 și 60 de secunde până la al doilea.

×
Subiecte în articol: fumat hipnoza