x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet UNIUNEA EUROPEANĂ - Ghidul alimentelor alergene

UNIUNEA EUROPEANĂ - Ghidul alimentelor alergene

03 Oct 2008   •   00:00
UNIUNEA EUROPEANĂ - Ghidul alimentelor alergene

În statele membre ale Uniunii Europene a fost introdus un ghid obligatoriu al alimentelor care produc alergii.



În statele membre ale Uniunii Europene a fost introdus un ghid obligatoriu al alimentelor care produc alergii.

Ghidul este disponibil în toate limbile europene şi cuprinde o listă cu ingredientele care trebuie să fie în mod obligatoriu indicate pe ambalajul produselor. Aceste prevederi nu sunt obligatorii pentru Rusia şi Turcia. Ghidul în limba română poate fi accesat la adresa www.eccromania.ro.

Următoarele alimente alergene trebuie menţionate obligatoriu pe etichetele alimentelor comercializate în UE:

– cereale care conţin gluten (de exemplu, secară, grâu, orz, ovăz, grâu spelt, grâu mare sau suşe hibrid ale acestora);

– crustacee şi produse derivate;

– ouă şi produse derivate;

– peşte şi produse derivate;

– arahide şi produse derivate;

– soia şi produse derivate;

– lapte şi produse derivate (inclusiv lactoză);

– fructe nucifere, precum migdale, alune de pădure, nuci, fistic, nuci de Brazilia şi nuci de Macadamia şi produse derivate;

– ţelină şi produse derivate;

– muştar şi produse derivate;

– seminţe de susan şi produse derivate;

– dioxid de sulf şi sulfiţi de concentraţii de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru exprimate ca SO2.

×