x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Webcam Documentare istorice Documentare istorice, marca Discovery, împreună cu Jurnalul Naţional

Documentare istorice, marca Discovery, împreună cu Jurnalul Naţional

28 Apr 2014   •   10:15
Documentare istorice, marca Discovery, împreună cu Jurnalul Naţional

Din 8 mai, Jurnalul Naţional vă aduce, în fiecare joi, o nouă serie marca Discovery.

Unele dintre cele mai importante momente din istoria omenirii adunate într-o colecţie de patru documentare de excepţie.

De ce au murit trei mii de soldaţi francezi în munţi după ce împăratul lor, Napoleon a eşuat în campania dusă pentru cucerirea Rusiei? Bătălia legendară de la Actium în care Antoniu şi Cleopatra au luptat împotriva lui Octavius a avut loc? Cum au fost ucişi zece mii de soldaţi în luptele sângeroase şi masacrele din timpul celor opt Cruciade? Cum a reuşit Hitler să supravieţuiască exploziei şi ce s-ar fi putut întâmpla dacă atentatul din iulie 1944 ar fi reuşit?

Sunt răspunsuri pe care cele patru documentare încercă sa le dea, pornind de la studii arheologice şi dovezi criminalistice, diferite obiective examinate şi interviuri cu numeroşi experţi.
Nu pierdeţi, aşadar, această serie de documentare Discovery, serie care prezintă pagini de istorie care au influenţat evoluţia civilizaţiei.
În fiecare joi, numai cu Jurnalul Naţional, la preţul de 10,9 lei.

Calendarul apariţiilor:
8 mai - Antoniu şi Celopatra
15 mai - Armata pierdută a lui Napoleon
22 mai - Cruciadele
29 mai - Antentate împotriva lui Hitler

Joi, 8 mai, apare primul volum, Antoniu şi Cleopatra.
2 septembrie, 31 i.Hr., ora 9.00.
Începe, ceea ce acum numim bătălia de la Actium. Înaintea apusului, un om va deveni cel mai puternic de pe Pământ. Inamicul şi rivalul său îşi va pierde şi sufletul pereche şi viaţa. Această înfruntare a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei lumii.

Propulsaţi înainte de forţa vaslelor, mii de bărbaţi se grăbesc să ajungă la întâlnirea lor cu destinul. Mii de bărbaţi şi o femeie legendară, Cleopatra. Soarta ei este veşnic legată de ceea ce se va întâmpla aici, în largul coastelor Greciei, în orele primejdioase care urmează...

Documentarul este prezentat de actorul american James Woods.

×