Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute, cutând o carte anume la un anticariat de pe strada Lăpuşneanu, din Iaşi, printre cărţile întinse direct pe asfalt am dat peste ediţia din 1983 a “Peripeţiilor bravului soldat Švejk”. O ştiam bine, exact acea ediţie o citisem prima oară. Şi încă de câteva ori după aceea. Era cam deteriorată: avea cotorul ros, colţuri îndoite, îi lipseau coperta şi pagina de titlu. Titlul cărţii şi autorul, Jaroslav Hašek, erau scrise cu pixul pe prima pagină rămasă.
- Lipseşte pagina de gardă, nu ştim cine e traducătorul, am zis, mai mult ca să intru în vorbă cu anticarul.
- Jean Grosu, bineînţeles.
- Şi de ce nu i-aţi scris şi lui numele?
- Nu e nevoie. Dacă e o carte din cehă, e clar că el e traducătorul.
Jean Grosu nu este singurul traducător român din literatura cehă, dar cu siguranţă este cel mai important.
Fiind îndrăgostit de Hašek şi de năstruşnicul său Švejk, prin ’95 m-am dus la Bucureşti ca să-l cunosc pe Jean Grosu. Trecuse de 75 de ani, auzisem că e bolnav şi mă temeam că dacă mai amân nu-l voi mai prinde în viaţă ca să-i strâng mâna măcar, să-i mulţumesc pentru cărţile minunate pe care dacă n-ar fi fosr el nu le-aş fi citit. Dumnezeu i-a mai dat zile până în 2007, aşa că am putut chiar să-l revăd de câteva ori. Fără el nu i-aş fi întâlnit, la vremea lecturilor esenţiale, pe Čapek, Hašek, Havel, Hrabal, Kohout, Marek - şi, după Revoluţie, pe Kundera, pentru a cărui operă avea exclusivitate în România. Stătea într-un apartament de la ultimul etaj al unui bloc interbelic, pe lângă Poliţia Capitalei; tavanul era spart şi prin gaura astupată cu ziare picura ploaia. Totul în casă era vechi şi umed, destrămat, jupuit. Bătrânul traducător nu o ducea prea bine şi asta îl rodea tare. După o viaţă de muncă nu se alesese cu nimic. Plin de amărăciune, mi-a arătat câteva rafturi cu cărţile traduse de el, vreo sută de volume, cât n-au citit mulţi într-o viaţă, dar nu destule ca să-i asigure o bătrâneţe tihnită. Unele dintre acele numeroase volume erau traduceri din engleză, din franceză, din romandă, dar cele mai multe erau din cehă şi din slovacă. Un perete de cărţi. Ele îi dau acum aura de unic traducător din cehă, aşa cum spusese anticarul de pe Lăpuşneanu.
Am vorbit mult despre traduceri în general şi despre traducerile lui în special, mai ales despre Hašek. Mi-a spus că traducătorul este un scriitor, un creator. El nu traduce, de fapt, nu echivalează semantic, ci rescrie în limba lui o carte străină. Este asemenea unui instrumentist care interpretează în felul lui o piesă pe scenă: cu înţelegerea lui, cu sensibilitatea lui, cu talentul lui. Alt intrumentist o va interpreta altfel. Uneori mai bine, alteori mai prost.
Tot vorbind noi despre Hašek şi despre Švejk, venerabilul traducător mi-a povestit o întâmplare incredibilă.
Cică Svejk e aşa de cunoscut la cehi, încât nu există om de pe-acolo să nu ştie să-ţi spună măcar o păţanie de-a lui, o replică, o întâmplare.
- E un fel de Bulă al lor?
- Nu Bulă. E un fel de Don Quijote.
Popularitatea lui Švejk e aşa de mare la cehi, încât a devenit un personaj folcloric, şi-a pierdut autorul pe drum. Tot cehul ştie de soldatul Švejk, dar de multe ori habar n-are de autorul lui, de Jaroslav Hašek. Bătrânul Jean Grosu ştia asta foarte bine din tinereţea lui, când a studiat în Cehoslovacia. Dar avea să i se mai confirme o dată, prin ’70, într-un mod senzaţional.
Mergea cu trenul de de la Bucureşti spre Praga, unde fusese chemat să fie decorat, nu pentru prima oară, de preşedintele cehoslovac pentru merite culturale. (Nu m-ar mira să aibă şi statuie acolo, pentru cât a făcut el pentru cultura cehă. Şi ar trebui şi la noi, pentru toată bogăţia adăugată culturii române.) În cabina lui din vagonul de dormit, de două locuri, s-a întâmplat să nimerească altături de un ceh. Era un tehnician care montase nu ştiu ce utilaj de-al lor la o uzină din Bucureşti şi acum se întorcea acasă. Despre ce să discute doi necunoscuţi, un român traducător din cehă şi un ceh, aflaţi într-un tren sau oriunde pe lumea asta? Bineînţeles că despre Švejk! Şi dă-i şi povesteşte toată noaptea, în cehă, până la Curtici, despre peripeţiile zăbăucului care era să răstoarne de unul singur imperiul chezaro-crăiesc. Dar ştii faza aia când fura câini şi zicea că i-a găsit ca să ia recompensă? Dar atunci când a aruncat depozitul de muniţie în aer! Da, da, ce întâmplare! Sau când nu ştia să se steargă regulamentar la cur şi a venit colonelul şi l-a pus să repete până învaţă! Dar atunci când... sau când....
Povesteau şi râdeau amândoi de se prăpădeau. Tehnicianul ştia toate poveştile cu Švejk, dar Jean Grosu, cunoscător, şi-a dat seama că nu le învăţase din carte, ci dintr-o sursă orală, din auzite. Le zicea ca pe nişte bancuri. Habar n-avea cehul că există o carte şi un autor de faimă universală. De altfel, nici nu părea adăpat la literatură, de orice fel, el era doar un meseriaş care făcea o treabă anume, ceva cu nişte utilaje industriale. Dar absenţa autorului din discuţie nu putea fi o piedică pentru buna dispoziţie a celor doi admiratori ai zăpăcitului de Švejk.
- Când ajungem la Curtici, în vamă, - a încheiat Jean Grosu ‒, intră un miliţian să ne controleze paşapoartele. Eu stăteam pe patul de sus, cehul pe patul de jos. Cînd i-a luat paşaportul, am tras şi eu cu ochiul. Ce să vezi? Domnule, pe ceh îl chema Jaroslav Hašek!
Nimic nu îşi poate dori mai mult un scriitor decât ca opera lui să fie cunoscută. Cel mai înalt grad de popularitate a operei e atunci când ea folclorică, nici nu mai contează autorul. Dar să devii atât de celebru în anonimatul tău încât să nu ştie de tine, autor, nici măcar cititorii pe care-i cheamă ca pe tine, asta nimeni nu îndrăzneşte nici măcar să viseze vreodată. Hašek poate n-a visat-o, dar are parte de această recunoaştere supremă.
Auzind replica anticarului de pe Lăpuşneanu, aş fi vrut să-i pot spune domnului Jean Grosu, dacă ar mai fi fost în viaţă, că, iată, şi el a ajuns să nu mai aibă nevoie de un nume pe o carte: dacă e din cehă, e tradusă de Jean Grosu.
_____________________________
Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1, Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă așteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
Citește pe Antena3.ro
