x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ziua Artei Contemporane, în Italia

Ziua Artei Contemporane, în Italia

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Dec 2021   •   11:03
Ziua Artei Contemporane, în Italia

În cadrul celei de-a XVII-a ediții a Zilei Artei Contemporane, promovată de AMACI – Asociația Muzeelor de Artă Contemporană din Italia, care va avea loc în Italia, în data de 11 decembrie, iar în străinătate în perioada 6 - 11 decembrie 2021, Institutul Italian de Cultură din București are plăcerea de a vă semnala două inițiative proprii (cu subtitrări în limba română), care vor putea fi urmărite online pe pagina de facebook și pe canalul youtube al Institutului, în zilele de 8 și 10 decembrie.

Ziua Artei Contemporane, organizată de AMACI împreună cu muzee, fundații, instituții publice și private, galerii, studiouri ale artiștilor, își propune să promoveze și să vorbească despre rețeaua de artă contemporană atât la nivel național cât și internațional. Tema centrală a actualei ediții este arta performativă, cu referire nu doar la experiența corporalității performer-ului pe scenă, ci mai ales la urgența cu care trebuie regândite noile dinamici de interacțiune cu publicul prin împărțirea spațiului. Manifestarea este susținută de Direcția Generală pentru Creativitate Contemporană din cadrul Ministerului Culturii și se desfășoară în colaborare cu Direcția Generală pentru Promovarea Sistemului de Țară din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale (MAECI).

Prima întâlnire propusă publicului din România, care va fi publicată în data de 8 decembrie 2021, la ora 16.00 pe pagina facebook și pe canalul youtube al Institutului, este dedicată prezentării celui de-al treilea volum al colecției “Caietele Colecției Farnesina”, intitulat “Mozaicuri contemporane în Colecția Farnesina”, volum îngrijit de Fabio De Chirico. Pornind de la mozaicurile existente în interiorul Palatului, volumul face o trecere în revistă a principalelor etape din secolul XX, ajungând până la cele mai noi și mai originale utilizări ale tehnicii mozaicului.

La această întâlnire au participat: Fabio De Chirico, directorul Serviciului II, Artă contemporană din cadrul Ministerului Culturii, Direcția Generală Creativitate Contemporană, curatorul volumului, artistul specializat în mozaic Marco Bravura, citat în volum, și Redenta Maffettone, șefa secției Colecția Farnesina, Biroul VIII, Direcția Generală pentru Promovarea Sistemului de Țară.

Cea de-a doua întâlnire, care va fi publicată în data de 10 decembrie 2021, la ora 16.00, este dedicată jocului de cărți Artlink Farnesina, câștigătorul concursului “Jocul inedit 2021 – Cea mai bună propunere de joc”, pentru game designer debutanți, realizat de Lucca Comics&Games împreună cu dV Giochi, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe. Jocul de cărți se dorește a fi un instrument original de promovare a operelor din Colecția Farnesina, având scopul de a apropia publicul tânăr – și nu numai – de limbajele, cercetările și protagoniștii lumii artistice din Italia, promovând, prin joc, dezvoltarea fanteziei și creativității. Evenimentul i-a avut ca participanți pe creatorul jocului, Luca Rosa, și pe Tiziano Antognozzi, reprezentant Lucca Crea, care a colaborat cu MAECI încă de la începutul acestui proiect.

 

×