x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film „STELELE FRANCOFILM” ediție specială a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma

„STELELE FRANCOFILM” ediție specială a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Dec 2021   •   08:26
„STELELE FRANCOFILM” ediție specială a  FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma

În perioada 1 – 4 decembrie 2021, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la fondarea Institutului Francez de la Roma și a 50 de ani de la fondarea Organizației Internaționale a Francofoniei, Institutul Francez-Centre Saint Louis din cadrul Ambasadei Franței pe lângă Sfântul Scaun, în parteneriat cu Ambasada Republicii Burkina Faso, Ambasada Republicii Libaneze, Ambasada Republicii Socialiste Vietnam, Ambasada României în Italia și Accademia di Romania in Roma, Delegația Quebec la Roma și Ambasada Canadei în Italia, organizează retrospectiva STELELE FRANCOFILM dedicată filmelor premiate în cadrul FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma în perioada 2015-2019. Retrospectiva, prevăzută inițial pentru finalul anului 2020, se va deschide miercuri, 1 decembrie 2021, ora 19:30, în sala cinema a Institutul Francez-Centrul Saint Louis din Roma (Largo Giuseppe Toniolo 20-22), cu proiecția filmul românesc „Un pas în urma serafimilor” regizat de Daniel Sandu – premiat cu Premiul Publicului 2019 în cadrul celei de a 10-a ediții a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon de la Roma. Programul retrospectivei “STELELE FRANCOFILM” va cuprinde proiecția următoarelor lungmetraje:

Auditorium Centre Saint Louis 01.12.2021, ora 19:30

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR, regizat de Daniel Sandu (2017, România – Premiul Publicului 2019).

 

Auditorium Centre Saint Louis 02.12.2021, ora 19:30

LES MAUVAISES HERBES regizat de Louis Bélanger (2015, Québec/Canada – Premiul Publicului 2018)

 

Auditorium Centre Saint Louis 03.12.2021, ora 19:30

AU MILIEU DE NULLE PART, regizat de Nguyen Hoand Diep (2014, Vietnam – Premiul Juriului 2016)

 

Auditorium Centre Saint Louis 04.12.2021, ora 19:30

L’OEIL DU CYCLONE, regizat de Sékou Traoré (2015, Burkina Faso – Premiul Juriului 2017)

 

Auditorium Centre Saint Louis 10.11.2020, ora 19:30

GHADI, regizat de Amin Dora (2013, Liban – Premiul Juriului 2015)

 

 

Despre film: Un pas în urma serafimilor spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.

 

 

×