Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adrian Păunescu: „N-am avut niciun calcul, n-am cerut nicio dobândă, m-am aruncat nebuneş¬te în iubire, aşa e când te arunci din avion fără paraşută. Iubirea e ca un aparat de zbor, ori stă, ori zboară. De mers prin hârtoape e mai greu. Iubirea dispare când se trece pe pilot automat”. Păunescu a iubit totdeauna până la scrum. „Şi te iubesc cu milă şi cu groază,/Tot ce-i al tău mi se cuvine mie/Ca un nebun de alb ce capturea¬ză/Regina neagră pentru veşni¬cie”. Îndrăgitul poet spune că întotdeauna există o regină neagră şi un nebun de alb. Când a scris aceste versuri, iubea o şahistă celebră, o româncă superbă. „Ninge să despartă cifrele şi mirii,/Unu şi cu unu nu se mai fac doi/Tabla adunării, tabla înmulţirii/ Ne trimit acasă, singuri amândoi”. Uluitoare metafora răsărită din geniul lui Păunescu despre iubirea neîmplinită, „la mine-n suflet este vifor şi vin nebuni să facă schi”. Câtă tristeţe adusă de iubire poate încăpea în poezia „Copaci fără pădure”. Cei doi iubiţi deve¬niţi copaci nu mai pot întinde braţele-crengi unul spre altul, copiii săraci au pus pe foc ramurile să se încălzească, şi cei doi îndră¬gostiţi, nefericiţi copaci, au ajuns lemn de uşi care scârţâie. Păunescu oftează şi spune că modul nostru de a supravieţui e să prelungim dreptul la dragoste. Iar atunci când nu mai iubim, trebuie să începem să ne temem de moarte. Dragostea nu e orgoliu, mai degrabă umilinţă în vederea unei demnităţi definitive. Versuri de lerui ler, poetul vine la nunta fostei iubite să-i cânte măcar colin¬dul. „Pot să-l rostesc şi din picioa¬re/Nu am pretenţii de mesean/Un strop de vin şi-un strop de pâine/Şi-am să-ţi colind nepămân¬tean/Dar eu colind bătut de lacrimi/Colind şi voi mai colinda/La toate nunţile din lume/Afară doar de nunta mea”.
