Escaladarea conflictelor din Târgu-Mureş: farmacia şi Trabantul

Episoadele de incitare interetnică petrecute, la 15 martie 1990, în câteva oraşe importante din Transilvania au fost doar semnalul declanşator al evenimentelor dramatice din zilele următoare. Evenimente care vor prăbuşi un val de ură, violenţă şi moarte asupra oraşului Târgu-Mureş.

Informaţii alarmante privitoare la o anumită stare de încordare interetnică existentă în Transilvania au apărut încă din primele săptămâni ale anului 1990, când atât organele locale, cât şi reprezentanţii structurilor militare prezente în zonă au atras atenţia asupra evenimentelor, uneori banale, alteori de-a dreptul provocatoare care se petreceau în zonă. Din păcate, noua putere instalată la Bucureşti nu a avut nici energia şi nici capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe.

De fapt, în martie 1990, lumea politică din Capitală s-a ocupat doar cu jocurile politice de culise. Fleacuri, datorită cărora a ignorat orbeşte faptul că Ardealul era pe cale să devină un butoi de pulbere care putea să explodeze devastator la cea mai mică scânteie. Atunci a lipsit foarte puţin ca acea scânteie să se numească Târgu-Mureş.

"HORTHI, HORTHY"
În ziua de 15 martie 1990, circa 10.000 de "turişti" maghiari au intrat în România cu intenţia declarată oficial de a participa la aniversarea a 120 de ani de la declanşarea Revoluţiei de la 1848. O aniversare care ar fi trebuit să fie paşnică, moment de reculegere şi depunere de coroane la monumentele ridicate în cinstea înaintaşilor. Dar nu a fost aşa.

Atunci, câteva echipe de cameramani ai Armatei au filmat numeroase episoade care demonstrau că acele manifestări au luat o întorsătură explicit antiromânească. Imagini care prezentau grupuri de maghiari care scandau "Horty, Horty", "Moarte românilor", dar şi "Ardealul la Ungaria!". Tot atunci s-ar fi produs profanarea statuilor lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu, precum şi câteva tentative de incendiere a unor locuinţe de români din Sovata. Fapte care au atras după ele şi o serie de contramanifestaţii ale populaţiei majoritare.

RĂZBOIUL INSCRIPŢIILOR
A doua zi, la 16 martie 1990, oraşul Târgu-Mureş părea scufundat într-o atmosferă de suspiciune în care orice gest, cât de mărunt, putea aduce după el violenţa stradală. Atunci, în jurul prânzului, angajaţii de naţionalitate maghiară ai Farmaciei nr. 20 din cartierul Tudor Vladimirescu au afişat o pancartă scrisă în ungureşte şi, în acelaşi timp, au refuzat să-i servească pe clienţii români. Fapt care a şi atras nemulţumirea acestora.

Ceva mai târziu, unul dintre participanţii la evenimente avea să relateze unui ziarist de la Bucureşti venit la faţa locului: "Le-am cerut să dea firma jos, spunându-le că nu suntem în Ungaria; când om fi în Ungaria, să scrie cum vor ei.

Dar acum suntem în România, să scrie, deci, în româneşte". În acelaşi timp, în diverse zone din oraş au început să apară manifeste cu caracter explicit şovin şi antiromânesc. Iar pe câteva dintre instituţiile oficiale ale oraşului a fost arborat drapelul maghiar.

De asemenea, tot atunci a început "războiul indicatoarelor rutiere" care avea să continue ani la rând în toată Transilvania: unul dintre indicatoarele de la intrarea în oraş a fost schimbat cu un altul în care numele "Târgu-Mureş" era înlocuit cu Marosvasarhely. Schimbarea a stârnit mânia angajaţilor români de la Azomureş, care au pus la loc indicatorul în limba română.

Jocul de orgolii locale de-a "uite indicatorul, nu e indicatorul" avea să continue şi în zilele următoare. Acum, când în tot Ardealul există plăcuţe bilingve, acest episod pare a fi meschin. Dar atunci nu era aşa.

 

Înviată din morţi
Considerate a fi deosebit de jignitoare, toate aceste episoade au stârnit mânia populaţiei româneşti, care a organizat propriile manifestaţii de protest. Manifestaţii în cursul cărora s-au înregistrat şi primele victime. În seara de 16 martie, Naghy Samuel a intrat cu automobilul său personal în coloana de demonstranţi români care manifestau pe Bulevardul 1 Decembrie.

Deşi "bolidul" nu era decât un Trabant amărât, a reuşit totuşi să rănească 14 persoane, dintre care patru în stare gravă. Printre aceştia s-a numărat şi o fată de 15 ani, care a ajuns în stare de comă la spitalul din oraş. Ulterior, părinţii ei au spus că, fără prea multe investigaţii, medicii maghiari de acolo au declarat-o moartă şi au trimis-o la morgă.

Loc macabru unde, spre norocul ei, fata a revenit totuşi la viaţă în orele următoare. Dar indiferenţa manifestată atunci de doctori nu avea cum să le aducă, în nici un fel, simpatia populaţiei majoritare. Şi nici să aducă liniştea asupra întregului oraş.