Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lucrează de zor la modificarea legislaţiei privind timbrul de medium aşa încât, în scurt timp, românii vor avea parte de un nou bir. Timbrul de mediu, introdus după ce taxele anterioare de mediu au fost declarate ilegale de instanţele UE, a fost şi el desfiinţat de Curtea Europeană de Justiţie.
Timbrul a fost declarat incompatibil, parţial, cu legislaţia europeană, iar după decizie, MMAP a recunoscut că, de fapt, sub timbrul de mediu se ascunde o taxă de import şi o taxă de înmatriculare care sunt penalizate de UE.
Practic, CJE a spus că este ilegal ca maşinile care au plătit o taxă auto într-un stat, indiferent de titulatura pe are o poartă aceasta, să fie supusă plăţii unei alte taxe, într-un alt stat european, chiar dacă aceasta e acoperită de titulatura sau semnificaţia că ar fi pentru protecţia mediului.
„MMAP a constituit, deja, un grup de lucru care analizează eventuala modificare a legislaţiei existente, în concordanţă cu reglementarile naţionale şi europene în vigoare. Grupul de lucru va analiza inclusiv variantele de modificare a legislaţiei, propuse şi aflate în dezbatere în Parlamentul României. După identificarea şi implementarea soluţiei optime