x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault a oprit producţia în Franţa şi în Slovenia, după valul de atacuri informatice

Renault a oprit producţia în Franţa şi în Slovenia, după valul de atacuri informatice

13 Mai 2017   •   14:58
Renault a oprit producţia în Franţa şi în Slovenia, după valul de atacuri informatice

Renault SA a devenit prima companie franceză care a confirmat că a fost afectată de valul masiv de atacuri cibernetice simultane, care a lovit vineri aproape 100 de ţări, producţia fiind oprită în Franţa şi în Slovenia, transmit AFP, RFI şi Reuters. 

"Am fost afectaţi", a confirmat un purtător de cuvânt al Renault pentru AFP, care a adăugat că se evaluează situaţia pentru a găsi o soluţie. 'Vom face ceea ce este necesar pentru a contracara acest atac', a precizat purtătorul de cuvânt al producătorului auto francez. 

Producţia a fost oprită în Franţa şi în Slovenia, a informat oficialul Renault, conform Agerpres.

Vineri, un atac informatic "la nivel global" şi calificat ca "incident major" de către Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această ţară, un atac similar înregistrând şi mari companii spaniole, printre care Telefonica, a transmis AFP. Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare. 

Atacul ar fi unul "la nivel global" şi ar atinge organizaţii din Australia, Belgia, Franţa, Germania, Italia şi Mexic, au indicat analişti de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare". 

Ransomware este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, în schimbul recuperării controlului asupra dispozitivului sau a fişierelor afectate.

×
Subiecte în articol: atac cibernetic Renault franta slovenia