x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Rivale de temut, cu nume ciudate

Rivale de temut, cu nume ciudate

de Tudorel Muşat    |    03 Mai 2023   •   05:45
Rivale de temut, cu nume ciudate

Dacă mărcile clasice sunt cunoscute de marele public, cele ale constructorilor chinezi, care au în medie nici zece ani de producție, sunt cvasinecunoscute europenilor.

Un exemplu ar putea fi Xpeng. La salonul auto de la Shanghai, comuniștii au prezentat noul G6, un SUV coupe electric de clasă medie care ar avea o autonomie de 755 de kilometri și un preț echivalent de 31.800 de euro. Designul caroseriei a fost creat în colaborare cu Cixin Liu, un scriitor de cărți science-fiction. Plafonul conține o suprafață din sticlă de 2 metri pătrați și este panoramic. Acesta plonjează puternic în partea din spate, acolo unde avem și un eleron. În partea din spate putem observa o lunetă foarte mică. Habitaclul are un design minimalist, cu un instrumentar digital aflat în spatele volanului și un ecran central de 15 inchi pentru sistemul multimedia. Tot aici avem și tapițerie dintr-un material cu țesături ce conțin siliciu, în combinație cu microfibră. Xpeng spune despre această tapițerie că este rezistentă la pete și conține și o substanță care elimină bacteriile. Noul model primește o arhitectură de 800 de volți și promite că o încărcare de 10 minute la o stație rapidă este de ajuns pentru a oferi o autonomie de 300 de kilometri. Modelul va fi oferit în două versiuni: cu două roți motrice, de 296 de cai putere, și cu tracțiune integrală, de 487 de cai putere.

×
Subiecte în articol: xpeng salon auto shanghai