Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 milioane lei pentru acordarea de garanţii în anul 2017, pentru asigurarea continuităţii Programului 'Prima casă' la solicitarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, se arată într-un comunicat al instituţiei remis, joi, AGERPRES.
Plafonul rămas nealocat, în sumă de 500 de milioane lei, a fost repartizat Piraeus Bank, OTP Bank, BCR, ING, Bancpost, Raiffeisen Bank, BRD, CEC Bank şi Leumi Bank, luându-se în considerare gradul de utilizare a plafoanelor alocate finanţatorilor până la data de 7 iunie 2017.
'Prin Hotărârea de Guvern nr.80/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă" pentru anul 2017 s-a aprobat alocarea unui plafon total al garanţiilor pentru creditele destinate achiziţiei/construcţiei de locuinţe în cadrul Programului în sumă totală de 2,5 miliarde lei. Din plafonul total al garanţiilor pentru anul 2017, în data 9 martie 2017 suma de 2 miliarde lei a fost pusă la dispoziţia finanţatorilor participanţi în Program, diferenţa de plafon de 500 milioane lei urmând să fie alocată ulterior în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate', informează MFP.
Instituţia precizează că în cursul anului 2017, conform prevederilor art.3 alin. (29) din Anexa nr.1 la H.G. nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima Casă, cu modificările şi completările ulterioare, FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puţin trimestrial modul de utilizare de către finanţatori a plafoanelor alocate şi să efectueze realocări între finanţatori în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finanţelor Publice.
Sursa: www.agerpres.ro