Prevederile Legii Locuinţei, incalcate la un recent targ imobiliar
Aproape jumătate (42,8%) dintre apartamentele prezentate la cel mai recent târg imobiliar organizat în Bucureşti nu respectau toate prevederile Legii Locuinţei, arată rezultatele unui studiu privind calitatea locuinţelor noi din Capitală şi din împrejurimi.
Astfel, potrivit cercetării Studio Interrobang, din cele 37 de ansambluri rezidenţiale analizate, doar cinci au toate suprafeţele apartamentelor în conformitate cu prevederile legale. Cele mai mari probleme apar în cazul garsonierelor şi al apartamentelor de două camere, unde 70,2%, respectiv 57,9% dintre compartimentări nu respectă suprafeţele minime.
În viziunea realizatorilor sondajului, preţurile apartamentelor din Bucureşti au crescut constant în ultimii ani, ajungând în prezent la cel mai mare nivel de după criza economică. Astfel, preţul mediu al unei garsoniere din ofertă este de 50.056 euro (fără TVA 5%), al unui apartament de două camere 68.897 euro (fără TVA 5%), iar al unui apartament de 3 camere, de 112.540 euro (fără TVA 19%).
Pe de altă parte, dacă se ţine cont doar de compartimentările care respectă suprafeţele prevăzute în Legea Locuinţei, preţul mediu al unei garsoniere ajunge la 71.583 euro (fără TVA 5%), al unui apartament de două camere este de 89.442 euro (fără TVA 5%), iar al unui apartament de trei camere ajunge la 118.270 euro (fără TVA 19%).
"Pe de altă parte, costurile reduse ale terenului de la periferia oraşului "dictează" în continuare poziţionarea noilor ansambluri rezidenţiale. Astfel, nu e de mirare că noii locatari ajung să petreacă chiar şi 50 de minute în trafic pentru a ajunge în centrul oraşului. Totodată, aceste zone nu oferă acces facil la magazine alimentare, şcoli, transport în comun sau parcuri, lucru confirmat şi de rezultatul cercetării. Dintre cele 37 de ansambluri, doar 15 oferă cu adevărat toate aceste utilităţi la o distanţă de 10 minute de mers pe jos. Acest lucru se reflectă şi în preţurile de achiziţie. Apartamentele din ansamblurile rezidenţiale bine deservite de funcţiuni de proximitate ajungând să aibă un preţ mediu chiar şi cu 40% mai mare", se menţionează în studiul citat. AGERPRES

Ştiri din .ro
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
