x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri De ce ne face statul bătrâneţea un coşmar şi cum arată lumea copiilor mari

De ce ne face statul bătrâneţea un coşmar şi cum arată lumea copiilor mari

09 Dec 2011   •   10:31

“In premiera', emisiunea ce a fost premiata de juriul mondial al Association for International Broadcasting, la categoria "Cea mai buna investigatie jurnalistica", prezinta duminica, de la ora 21.00, la Antena 3, doua reportaje inedite.

Minerva Tanasescu – pensie 300 de lei, Tudora Bolnavu – pensie 480 de lei, Angelica Dumintrache – pensie 670 de lei si viitorul e sumbru. Pensia va reprezenta din ce in ce mai putin, iar din punctul de vedere al unora, aceasta diminuare este o mare hotie. De ce ne face statul batranetea un cosmar, aflati “In premiera', duminica, la ora 21.00, la Antena 3.

Cel de-al doilea material patrunde in lumea jucariilor. In sufrageria lui Radu Sofran, trenurile ajung intotdeauna la timp. Toata lumea zice ca a dat in mintea copiilor, dar lui nu-i pasa. A investit zeci de mii de euro pentru a deveni cel mai mare colectionar de trenulete din Romania.

La copii se gandeste si Cristian Dumitru, el are o colectie de 12.000 de jucarii, care provin din doua secole. Lumea copiilor mari, un alt reportaj marca “In premiera', duminica, de la ora 21.00, la Antena 3.

×
Subiecte în articol: mass media