x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Antisecetă. Vin banii unde lipsește ploaia

Antisecetă. Vin banii unde lipsește ploaia

de Valentin Gros    |    19 Aug 2020   •   09:27
Antisecetă. Vin banii unde lipsește ploaia
Sursa foto: simazoran/Getty Images/iStockphoto

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca fermierilor, în septembrie, 850 milioane de lei, despăgubiri pentru secetă. Această sumă reprezintă 80% din sprijinul total, care se ridică astfel la circa 1,06 milioane de lei. Restul de 20% din bani urmează să vină în octombrie. La rectificarea bugetară de săptămâna trecută, instituția a primit suplimentări de 3,445 miliarde de lei.

 

„Am făcut acest lucru pentru ca să ni se permită ca sume importante să le dirijăm şi către celelalte sectoare din agricultură, şi aici mă refer la sectorul zootehnic. Şi, de altfel, toate programele aflate în derulare să fie finanţate”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la conferința de presă în care a prezentat măsurile de combatere a secetei.

 

Calcule pentru Bruxelles

El a analizat aceste măsuri într-o întâlnire cu liderii celor mai mari asociaţii din agricultură. „În ordonanţa de urgenţă pe care noi am comunicat-o Bruxelles-ului, am făcut nişte calcule care sunt valabile şi vor rămâne valabile, unde se alocă un anumit cuantum pentru fiecare hectar în funcţie de tipul de cultură: 925 lei pentru grâu şi secară, 805 lei pentru triticale, 912 lei orz, 951 lei orzoaică, 772 lei ovăz, 1.002 lei rapiţă”, a spus Oros.

În opinia acestuia, rectificarea efectuată de Guvern ajută ministerul să compenseze “cât mai echitabil, cât mai echilibrat, cât mai obiectiv” pierderile înregistrate de toţi actorii din domeniu, care au fost afectați atât de secetă, cât și de criza COVID-19.

 

3,445 miliarde de lei însumează suplimentarea bugetară acordată Ministerului Agriculturii la rectificarea de săptămâna trecută.

×