x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani pentru pregătirea resurselor umane din turismul rural

Bani pentru pregătirea resurselor umane din turismul rural

17 Mar 2011   •   17:49

 Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial"Dezvoltarea Resurselor Umane" (POSDRU), cofinanţează cu 14,8 milioane de lei proiectul strategic multiregional de dezvoltare a resurselor umane din turismul rural românesc, iar indicatorii de etapă sunt realizaţi, mai puţin extinderea şi modernizarea Centrului Naţional de Coordonare, care va deveni operaţional la începutul lunii iunie, a declarat, Otilia Manta, managerul proiectului, potrivit Agerpres.

"Au fost realizate conferinţele regionale planificate, identificarea grupului-ţintă de 2.030 de persoane, studiile profesionale în Grecia şi a început pregătirea profesională în centrele de training din regiunile de dezvoltare Centru şi Nord-Est. Totodată, au fost încheiate 100 de parteneriate cu principalii jucători din industria turismului rural - patronate, federaţii sindicale, autorităţi publice locale, ONG-uri. Aceştia sunt actorii care vor asigura continuitatea proiectului şi după cei trei ani de finanţare europeană", a precizat Otilia Manta.

Aceasta a arătat că pentru cele patru meserii-cheie din turismul rural - ospătar, bucătar, cameristă şi administrator de pensiune turistică - sunt implicate în activităţi de training profesional 810 persoane.

'Una dintre dificultăţi a fost găsirea cameristelor pentru că, în mediul rural, administratorul de pensiune turistică face de toate, este chiar şi ospătar. Şi ne mai mirăm de calitatea serviciilor. Sau ne întrebăm de ce vecinii noştri bulgari sau Turcia şi Israelul atrag aşa de mulţi vizitatori străini. Unul dintre scopurile urmărite de proiectul nostru este tocmai crearea de servicii prietenoase în turismul rural românesc', a adăugat Otilia Manta.

După părerea sa, 'raportul corect dintre calitate şi preţ încă lipseşte din turismul românesc, în general, iar din turismul rural, în special'.

Joi, a avut loc conferinţa naţională de diseminare a rezultatelor intermediare obţinute în cadrul proiectului 'Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc'.

Proiectul are o durată de 36 luni şi vizează configurarea unei reţele multiregionale de centre de coordonare a serviciilor de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural, lansarea unui program integrat specific destinat managerilor şi angajaţilor din structurile de primire turistică rurală, precum şi acţiuni referitoare la cariera şi formarea profesională a şomerilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă din zonele rurale ale regiunilor de dezvoltare implicate în proiect (Nord-Vest, Sud-Muntenia, Centru şi Nord-Est).

Parteneri transnaţionali în proiect sunt Organizaţia Naţională de Turism a Greciei (GNTO) şi Athens Network of Collaborating Experts (ANCE), iar beneficiar este Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC). Implementarea se face în parteneriat cu 11 organizaţii, cum ar fi ANTREC România şi structurile sale regionale (Bihor, Caraş Severin, Braşov, Neamţ).

×