BCE nu intenţionează să intervină în criza din Italia
Banca Centrală Europeană (BCE) urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe piaţă care au legătură cu criza politică din Italia dar nu vede niciun motiv pentru a interveni la acest moment, au declarat joi mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Speculaţiile cu privire la o intervenţie a BCE s-au intensificat în condiţiile în care partidele politice din Italia nu au reuşit să formeze un Guvern iar investitorii se tem ca noile alegeri anticipate să nu se transforme într-un referendum cu privire la apartenenţa Italiei la zona euro.
Cu toate acestea, trei responsabili au declarat că BCE nu intenţionează să intervină pentru că indicatorii nu arată pentru moment semne de stres în rândul băncilor iar BCE nu are nici instrumentele şi nici mandatul pentru a rezolva ceea ce este practic o criză politică. Costurile la care se împrumută Italia sunt la mai puţin de jumătate decât erau în timpul crizei datoriilor din 2010-2012, depozitele bancare sunt stabile şi nu există semne de tensiuni pe piaţa interbancară, au precizat sursele.
"Nicio bancă centrală nu ar interveni după evenimentele din câteva zile", a spus unul din responsabili pentru Reuters. "Nu am ajuns încă la momentul în care să începem să ne îngrijorăm cu privire la depozitele bancare şi sper că nici nu vom ajunge acolo", a spus un alt responsabil.
Pe ansamblu, indicatorii financiari arată o imagine diferită faţă de cea din vara anului 2012, când preşedintele BCE, Mario Draghi a fost forţat să intervină pentru a pune capăt turbulenţelor de pe piaţă care scoteau ţări precum Italia de pe pieţele de obligaţiuni şi afectau băncile.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Kelemen Hunor, despre bugetul pe 2021: Discuțiile nu sunt finalizate la nivelul Guvernului, cu Ministerul de Finanțe, nu vrem să intrăm în speculații
VIDEO. Florin Cîțu: Ar trebui să avem la finalul zilei de astăzi o propunere de buget pentru 2021
Șomajul a crescut la 3,38% în luna decembrie 2020
Ce spune președintele Consiliului Concurenței despre listarea Hidroelectrica
Dan Barna: Bugetul României se află sub o presiune foarte mare
Comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate a crescut cu 10% în 2019
Fondurile de pensii private au depășit contextul pandemic din 2020
Istoria sabotajului, povestită de CFR-iști
