x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Birouri de lux în Bucureşti

Birouri de lux în Bucureşti

de Daniela Ivan    |    13 Feb 2008   •   00:00
Birouri de lux în Bucureşti
Sursa foto: Jurnalul foto/

Bucureştiul ocupă locul 35 în topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume, devansând capitalele din zonă. Companiile bucureştene plătesc o chirie de 346 de euro pe an pentru un metru pătrat, faţă de 343 în Budapesta, 340 în Praga, 258 în Belgrad sau 228 în Sofia.

Bucureştiul ocupă locul 35 în topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume, devansând capitalele din zonă. Companiile bucureştene plătesc o chirie de 346 de euro pe an pentru un metru pătrat, faţă de 343 în Budapesta, 340 în Praga, 258 în Belgrad sau 228 în Sofia.

Chiriile pentru spaţiile de birouri din Bucureşti au atins valori-record pentru zona geografică în care ne aflăm, sărind chiar şi peste media europeană, care este de 328 de euro/mp, în timp ce media pentru Europa Centrală şi de Est este de 268 euro/mp/an.

Companiile care activează în centrul capitalei României plătesc o chirie anuală de 346 de euro pe an pentru fiecare metru pătrat închiriat, conform studiului Office Space Across the World 2008, întocmit de compania imobiliară Cushman & Wakefield. “În condiţiile în care cererea de spaţii de birouri este în continuare superioară ofertei, iar rata de neocupare pentru clădirile de clasa A este aproape zero, în 2008 aşteptăm noi creşteri ale nivelului chiriilor atât pentru spaţii de birouri clasa A, cât şi pentru clasa B”, a declarat Florin Sorea, directorul reprezentanţei din România.

 

MAJORĂRI. El a precizat că se aşteaptă la o creştere de şapte procente în acest an faţă de 2007. “Va continua tendinţa din ultimii ani de creştere a suprafeţelor destinate clădirilor de birouri prin finalizarea proiectelor deja începute sau care vor începe în trimestrul I al anului”, a mai precizat Sorea. Tendinţa companiilor va fi şi pentru 2008 de a preînchiria spaţii de birouri aflate în diferite etape de execuţie. Stocul estimat pentru Bucureşti este de 350.000 de mp de spaţii noi de birouri. Specialiştii britanici spun că presiunea asupra chiriilor din Bucureşti va continua ca urmare a firmelor multinaţionale care îşi deschid afaceri în capitala României.

 

TOP. Cel mai scump oraş este Londra, unde un metru pătrat de categoria A în West End ajunge la 2.277 euro/an, în creştere cu 30% faţă de 2006. Pe locul al doilea se află Hong Kong, cu 1.745 euro, o creştere de 40% calculată în moneda locală. Chi­riile în Bucureşti (346 euro/­an/­mp) sunt mai mari decât în Bu­da­pesta (343 euro/mp/an), Praga (340), Belgrad (258) şi Sofia (228). Spre comparaţie, în Atena, Viena sau Paris acestea ajung la 457 euro/an/mp, respectiv 378 şi 1.035.

“Anul trecut s-a înregistrat cea mai accentuată creştere a costurilor pentru spaţiile de birouri în multe dintre locaţiile de top din lume după evenimentele din 2001, care au zguduit piaţa proprietăţilor, cea mai mare cerere venind din sectorul financiar”, a declarat Elaine Rossall, Head of Business Space Research & Consultancy, Cushman & Wakefield. Ea a mai precizat că pe plan mondial este aşteptată o calmare a creşterilor pe fondul creizei creditelor.

 

daniela.ivan@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: economic birouri