In Romania vor exista doua burse de valori care vor concura pe o piata inca firava, ca urmare a esuarii proiectului de fuziune dintre Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Bursa Monetar - Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS). Actionarii BVB au produs o surpriza, sambata, votand impotriva fuziunii cu Bursa de la Sibiu.
EFECTE. Duritatea concurentei dintre cele doua burse rezida in faptul ca acestea vor incerca sa-si "fure" una alteia clientii, datorita numarului mic de investitori si de societati importante amatoare sa fie cotate. BMFMS se va autoriza ca piata "spot", unde sa se tranzactioneaze si actiuni, iar BVB isi va dezvolta propriul "ring" informatic pentru tranzactionarea contractelor la termen (derivate, futures si optiuni). Acestea se deruleaza deocamdata doar la Sibiu, dar au ca suport actiunile listate la Bucuresti. Concurenta dintre cele doua burse ar putea avea, insa, efecte negative pe termen mediu si lung, bursele romanesti devenind tinte mai usoare pentru absorbtia de catre bursele europene. Totusi, "este loc pentru amandoua bursele", crede Teodor Ancuta, presedintele BMFM Sibiu, care invoca faptul ca in Germania exista sapte burse. Cat priveste concurenta, "nu vom avea nevoie de aprobarea BVB pentru a tranzactiona contracte derivate pe titlurile cotate acolo, dupa cum nu este necesara nici aprobarea BNR pentru tranzactionarea contractelor bazate pe cotatia leu - euro". CONTRA. Fuziunea este planuita si negociata de aproape doi ani si multa lume a crezut ca va fi depasita cea mai mare dificulate a negocierilor: pretul schimbarii actiunilor. In timp ce "sibienii" au dorit ca raportul de schimb sa fie de o actiune BVB = cel mult 10 actiuni BMFMS, "bucurestenii" nu au fost dispusi sa accepte o valoare de schimb mai mica de 1/13. Fuziunea ar fi urmat sa se realizeze prin absorbtia bursei sibiene de catre BVB. "Astfel de operatiuni se fac in functie de valoarea afacerii, iar raportul evaluarii celor doua burse nu a fost favorabil fuziunii", a spus Septimiu Stoica (foto), presedintele BVB. Ernst & Young a stabilit ca valoarea incasarilor este de circa 80 de milioane de euro anual, la BVB, si de 5 milioane euro, la BMFM Sibiu.Citește pe Antena3.ro