x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce beneficii obții din content marketing

Ce beneficii obții din content marketing

10 Mar 2023   •   18:04
Ce beneficii obții din content marketing

În epoca digitală în care ne aflăm, majoritatea companiilor depun toate eforturile, în mod constant, ca să atragă public țintă. Cu metodele tradiționale de marketing poate să fie destul de dificil să obții acest lucru, într-o lume în care oamenii sunt bombardați continuu cu reclame pe orice platformă. Aici poate să intervină marketingul de conținut, un instrument puternic de promovare, ce a devenit esențial pentru orice afacere care dorește să prospere în peisajul competitiv de astăzi. Descoperă mai jos ce beneficii poți să obții pentru afacerea ta din content marketing.

Ce este content marketing

Content marketing este o abordare strategică de promovare axată pe crearea și distribuirea consecventă de conținut valoros și relevant, pentru a atrage și păstra un public clar definit și, în cele din urmă, pentru a stimula clienții să aleagă produsele sau serviciile tale.

 

Există mai multe tipuri de content marketing, fiecare cu propriile sale beneficii. Printre cele mai populare se numără: postările pe blog, articolele în presă, mai ales cele cu teme generale, care pot rămâne relevante mult timp după ce au fost publicate, studiile de caz, care sunt o modalitate excelentă de a prezenta succesele companiei, cărți electronice etc.

 

Atunci când creezi conținut, ca parte a strategiei de promovare, concepută de o agentie de content marketing, poți atrage clienți potențiali în fiecare etapă a călătoriei lor. În acest fel, atunci când sunt în sfârșit gata să achiziționeze, probabilitatea să se gândească mai întâi la tine este mult mai mare.

Care sunt avantajele marketingului de conținut

Indiferent că ai un IMM sau o afacere de amploare, o strategie de content marketing bine pusă la punct îți poate aduce o serie de beneficii clare. Iată care sunt cele mai importante:

  • Trafic online crescut - dacă oferi conținut util și informativ, oamenii vor fi încurajați să-ți viziteze site-ul mai des. Creșterea traficului online poate să atragă mai mulți clienți.
  • SEO îmbunătățit - conținutul de bună calitate, bogat în cuvinte cheie, ajută la creșterea traficului organic și îmbunătățirea poziționării site-ului în paginile cu rezultate ale motoarelor de căutare (SERP), ceea ce crește probabilitatea ca oamenii să te găsească atunci când caută produse sau servicii ca cele pe care le oferi. Un SEO îmbunătățit duce la creșterea numărului de vizitatori pe site și la mai multe oportunități de conversie.
  • Generare de clienți potențiali: marketingul de conținut te poate ajuta să generezi clienți potențiali, oferind cititorilor informații valoroase, care îi încurajează să ia măsuri, de exemplu, să se aboneze la un newsletter sau să solicite o consultație gratuită.
  • Construire de relații: crearea de conținut util permite conectarea cu publicul țintă și construirea de relații cu clienții potențiali și actuali. Prin crearea și distribuirea de conținut relevant și interesant, companiile se pot conecta cu clienții lor, pot construi o relație de încredere și loialitate. Aceasta poate duce, în timp, la creșterea vânzărilor, la o mai bună cunoaștere a brandului și la niveluri mai ridicate de implicare a clienților.

Cum analizezi performanța strategiei de content marketing

Există mai multe moduri și instrumente prin care poți să analizezi performanța strategiei de content marketing. O modalitate este de a urmări numărul de clienți potențiali generați din inițiativele de marketing de conținut. De asemenea, performanța poate să fie măsurată prin traficul generat pe site în urma acțiunilor de marketing de conținut efectuate. Nivelul de implicare al publicului țintă privind  conținutul poate să fie măsurat și prin numărul de distribuiri și comentarii de pe rețelele de socializare online. Printre instrumentele utile în acest sens se numără GA4. Ce este GA4 (Google Analytics 4)? Aceasta este cea mai recentă versiune a serviciului de analiză online al Google, care permite măsurarea traficului și implicării vizitatorilor pe site-ul companiei.

Ce aspecte să mai iei în considerare

Există unele potențiale dezavantaje ale marketingului de conținut de care companiile ar trebui să fie conștiente. Unul este acela că poate dura mult timp și să fie necesar mult efort pentru a produce conținut de calitate în mod regulat. Aceasta poate să fie o provocare pentru firmele mici, cu resurse limitate. Un alt dezavantaj este acela că, dacă nu este făcută corect, strategia de content marketing poate să fie considerată intruzivă, ceea ce ar putea alunga clienții potențiali. Nu în ultimul rând, există întotdeauna riscul ca cei care îți sunt concurenți să producă un conținut similar sau mai bun, ceea ce ar putea anula cu totul eforturile tale.

 

În pofida acestor potențiale dezavantaje, marketingul de conținut poate să fie un instrument extrem de eficient pentru afaceri dacă este utilizat corect. Atunci când planifici o strategie de marketing de conținut, este important să stabilești obiective realiste și să aloci resurse adecvate pentru a asigura succesul afacerii tale.

Sursa foto: Freepik

×