China a pus capăt supremaţiei de 110 ani a SUA, devenind cel mai mare producător de bunuri din lume, după ce în 2010 a generat 19,8 la sută din producţia mondială, cu 0,4 % mai mult decât SUA.
Rezultatul apare într-un studiu publicat de firma americană de consultanţă economică IHS Global Insight, preluat de postul de televiziune CBS, iar aceasta marchează “încheierea unui ciclu de 500 de ani în istoria economiei”, potrivit lui Robert Allen, profesor la Nuffield College, Oxford, reputat istoric în economie.
China a mai fost în postura de cel mai mare producător de bunuri din lume în 1850, când statul asiatic se apropia de sfârşitul unei lungi perioade de creştere a populaţiei şi progres tehnologic. Susţinută de revoluţia industrială, Marea Britanie a preluat apoi şefia pentru aproape 50 de ani, după care, în 1895, SUA au devenit liderul mondial. Până anul trecut...
Conform istoriei economice, în 1830 China producea aproape 30 la sută din volumul de bunuri la nivel mondial, ajungând la numai şase la sută în 1900 şi la doar trei la sută în 1990. Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, China a recuperat rapid decalajul faţă de SUA, beneficiind de costurile reduse ale forţei de muncă, investiţiile masive ale companiilor străine şi creşterea economică rapidă.
Şi totuşi, datele acestui studiu nu ar trebui să fie sumbre pentru economia americană, în condiţiile în care, potrivit şeful IHS pentru servicii industriale, Mark Killion, “SUA au un avantaj de productivitate imens. Au produs uşor mai puţin decât China în 2010, dar cu numai 11,5 milioane de muncitori, comparativ cu cei 100 de milioane de muncitori din China”.