Electra şi Energetica, cele două companii pe care guvernul vrea să le înfiinţeze prin comasarea sectoarelor energetic şi minier, vor construi noi centrale electrice în România şi vor primi bani de la buget, potrivit noului proiect de Hotărâre de Guvern.
Companiile vor putea beneficia de alocaţii de la bugetul de stat pentru cheltuieli de capital aferente obiectivelor de investiţii, proprietate publică a statului, prin bugetul Ministerului Economiei, în completarea surselor proprii, a creditelor bancare şi a alocaţiilor din fondurile special constituite pentru dezvoltarea sistemului energetic naţional, potrivit documentului citat de Mediafax.Cele două societăţi vor construi termocentrale pe gaz cu o capacitate de 500 MW, 30 MW pe bază de resurse regenerabile (biomasă, eoliană şi micro-hidrocentrale) şi circa 1.100 MW centrale cu acumulare pompare (Tarniţa).
Una din proprietăţile publice ale statului ce vor face parte le reprezintă reactoarele nucleare de la Cernavodă, unde două grupuri sunt operaţionale iar România doreşte construirea altora două până în 2015.
NOUA STRUCTURĂ
Electra va avea în structură complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova cu sucursalele sale, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Energetica va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti din cadrul Termoelectrica şi va avea în structură sucursala Paroşeni şi Termoserv Paroşeni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, precum şi părţi din Compania Naţională a Huilei, care se divizează.
PRELUAREA DATORIILOR
Cele două companii vor fi obligate să preia toate datoriile societăţilor din care vor fi formate. Gigantii energetici vor prelua inclusiv creditele interne şi externe garantate de stat şi vor trebui să instituie ipoteci către bănci pentru rambursare împrumuturilor. Electra şi Energetica vor încheia câte un protocol şi cu Eximbank, pentru creditele cu garanţia statului emise de instituţia bancară în favoarea societăţilor preluate.
ÎNCĂ O TURĂ DE ŞOMERI
Pe lângă restructurările de personal realizate de companiile din care vor fi formate, Electra şi Energetica vor întocmi programe de restructurare proprii şi programe de închidere operaţională pentru unele obiective aprobate de consiliile de administraţie şi de adunările generale ale acţionarilor. Programele de restructurare deja aprobate de societăţile preluate rămân valabile.
Companiile vor fi înregistrate la Registrul Comerţului după obţinerea deciziei de autorizare a concentrării economice.
JUCĂTORI REGIONALI
„Crearea unor societăţi integrate la nivel naţional, ce vor include în structura lor capacităţi iniţiale de producţie de aproximativ 8.900 MW, activităţi de furnizare şi de mentenanţă, le va permite acestora să profite de beneficiile obţinute prin implicarea în toate etapele lanţului valoric energetic. Capacităţile de producţie instalate deţinute de cele două societăţi nou-înfiinţate vor reprezenta, într-o primă etapă, aproximativ 48%, respectiv 44% din totalul intern, un nivel mai redus decât media înregistrată în prezent în Uniunea Europeană.
În prezent, în România nu există o companie de electricitate care să fie suficient de mare pentru a putea să participe în proiecte regionale şi internaţionale, în beneficiul pieţei din România, iar rezultatele analizelor efectuate arată că două companii de această mărime vor permite dezvoltarea cu succes a acestor tipuri de proiecte", se arată în document.