Fondul Monetar Internaţional (FMI) cere României să liberalizeze preţurile reglementate la gaze naturale şi energie electrică şI să prezinte noi formule de calcul a preţurilor.
"Ne solicită reverificarea preţurilor. (...) Preţurile să fie liberalizate, şi în cursul acestui an să ne prezentăm cu o noua formă de calcul, că sunt probleme”, a declarat Ariton după două ore de discuţii cu reprezentanţii FMI. El a adăugat că liberalizarea preţurilor reglementate nu înseamnă neaparat creşterea tarifelor plătite de populaţie.
Solicitarea vine după ce în 2010 fostul ministru Adriean Videanu spunea în faţa Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor că există posibilitatea ca Uniunea Europeană să declanşeze procedura de infringement împotriva României în privinţa preţurilor la gazele din producţia internă.
România s-a angajat la liberalizarea preţurilor la gaze o dată cu aderarea la UE din 2007. Preţul producţiei autohtone este de 165 de dolari pe mia de metri cubi, în vreme ce gazele de import vin la preţuri duble. Cum ponderea producţiei în preţul final este undeva la 60%, restul costituind-o transportul, distribuţia şI înmagazinarea, ar rezulta ca preţul gazelor să crească cu 30 – 50% în funcţie de preţul la care trebuie aliniat, cel mediu european sau cel de import.
Anterior, liberalul Varujan Vosganian, care a deţinut portofoliul Economiei şi Finanţelor în perioada 2007-2008 spunea că România nu trebuie să crească preţul gazelor pentru că nu există un preţ european al gazelor sau o bursă aşa cum este cea a petrolului. Tot ce trebuia să realizeze România era să aibă preţuri de producţie mai mari decât costurile, pentru că altfel ar fi însemnat subvenţie directă.
În 2010, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), instituţie care are rolul de a stabili preţurile la energie şi gaze, a anunţat că va comanda un studiu privind impactul renunţării la preţurile reglementate ale gazelor şi electricităţii.
În România aproape toţi producătorii de electricitate sunt obligaţi de ANRE să aloce o parte a producţie pentru consumul populaţiei, la preţuri stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de Petrom şi Romgaz, au preţuri de producţie "recomandate” de ANRE.
În privinţa electricităţii producătorii - în special termocentralele, companiile de distribuţie şi transportatorul Transelectrica deseori s-au plâns că ANRE nu le include în tarife toate costurile. Complexul Energetic Rovinari, de exemplu, produce un MWh de energie la 166 lei dar ANRE îi recunoaşte un cost de doar 154 lei.