x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie IKEA RETRAGE DE PE PIAȚĂ barierele de siguranţă Patrull

IKEA RETRAGE DE PE PIAȚĂ barierele de siguranţă Patrull

23 Iun 2016   •   13:35
IKEA RETRAGE DE PE PIAȚĂ barierele de siguranţă Patrull

Compania IKEA retrage de pe piaţă barierele de siguranţă Patrull şi invită clienţii care le-au cumpărat să înceteze să le mai folosească şi să le aducă în magazinul IKEA din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită, arată un comunicat al retailerului, remis, joi, AGERPRES.

Compania IKEA a primit sesizări în legătură cu barierele Patrull care se pot deschide pe neaşteptate şi pot permite căderea copiilor pe scări. Deşi au trecut testele pentru standardele în vigoare, în urma unei investigaţii realizate de un laborator extern, s-a observat că sistemul de închidere al barierelor de siguranţă nu funcţionează întotdeauna corect şi poate fi riscant pentru copiii mici. Potrivit rezultatelor acestei investigaţii, odată ce bariera a fost deschisă, există situaţii în care mecanismul de fixare nu revine la poziţia corectă de închidere. Astfel, produsul nu-şi mai îndeplineşte rolul de protecţie şi poate permite tocmai producerea incidentelor pe care ar trebui să le prevină.

'În Compania IKEA avem toleranţă zero faţă de problemele care pot afecta siguranţa copiilor. Ne dorim să oferim produse sigure şi sănătoase, mai ales când vine vorba despre copii, care sunt cei mai importanţi oameni din lume. De fiecare dată când primim un indiciu legat de un posibil risc de siguranţă legat de un produs, luăm măsuri. Nu putem accepta posibilitatea de accidentare în timpul jocului şi, ca măsură imediată de precauţie, retragem barierele de siguranţă PATRULL', declară Maria Thorn, Acting Business Area Manager at Children´s IKEA.

Numărul total al barierelor de siguranţă şi extensiilor Patrull care s-au vândut în magazinele IKEA din lume este de aproximativ 2.879.500 de bucăţi. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 10.073 de bariere de siguranţă Patrull, fără a primi nicio sesizare cu privire la acest produs.

În prezent, niciunul dintre aceste produse nu se mai găseşte la vânzare în magazinul IKEA din Bucureşti.

Clienţii care au cumpărat barierele de siguranţă Patrull sunt invitaţi, începând chiar de astăzi, 23 iunie, la departamentul Relaţii Clienţi din magazin pentru a returna produsul şi pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară.

IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din iniţialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. În august 2015, IKEA Group deţinea 375 de magazine în 47 de ţări sau teritorii, dintre care 47 de magazine erau francize deţinute de alte companii decât IKEA Group.

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.AGERPRES

×
Subiecte în articol: ikea barierele patrull