Franța
Consumatorii ar urma să plătească mai puţin pentru mâncare începând de luna viitoare, a anunţat ministrul de finanţe Bruno Le Maire, după ce a obţinut angajamentul a 75 de companii din sectorul alimentar că vor reduce preţurile la sute de produse, scrie Reuters, citat de Ziarul Financiar.
Societăților, care reprezintă împreună 80% din ceea ce consumă francezii, li s-ar putea impune sancţiuni financiare dacă nu-şi respectă angajamentul, a anunţat Le Maire.
Guvernul este furios că preţurile supermarketurilor au atins niveluri record în ultimele luni în pofida scăderii costurilor multor materii prime folosite de producătorii de alimente. Le Maire a ameninţat anterior că va impune taxe speciale asupra companiilor alimentare dacă acestea nu transferă mai departe scăderea costurilor către consumatorii care se confruntă deja cu facturi foarte mari la energie.
Deşi ritmul scumpirii alimentelor a mai încetinit la nivelul zonei euro, acesta este principalul factor care menţine inflaţia ridicată.
Preţurile ridicate la alimente îngrijorează toate guvernele europene, însă cel francez a fost printre cele mai agresive în promovarea reducerilor de preţuri. La începutul lunii martie, Le Maire a anunţat o înţelegere cu principalii retaileri din ţară pentru frânarea scumpirilor.
Ungaria
Guvernul condus de premierul Viktor Orban a forţat retailerii să plafoneze preţurile cu riscul apariţiei unor penurii.
Recent, acesta a impus reduceri obligatorii de preţuri la unele alimente de bază. Ministrul maghiar al agriculturii Istvan Nagy a subliniat că deşi au intrat în vigoare de foarte puţin timp, din 1 iunie, rezultatele foarte pozitive ale promoţiilor obligatorii în magazine sunt deja vizibile, potrivit infostart.hu.
Aceasta se datorează faptului că nu numai 20 de produse sunt introduse cu promoţii obligatorii, ci multe altele, ca modalitate de a atrage cât mai mulţi clienţi.
Noi măsuri menite să reducă inflaţia urmează a fi introduse de guvernul maghiar din 1 iulie, notează Daily News Hungary.
Noul şi unicul sistem de monitorizare a preţurilor va intra în vigoare de la 1 iulie, urmărind preţurile a 62 de produse alimentare. În plus, maghiarii vor putea retrage cash la fiecare magazin local gratuit începând cu aceeaşi lună. Totuşi, probabil nu toate magazinele vor permite acest lucru din motive de securitate.
Maghiarii vor putea retrage o sumă cash maximă de 40.000 de forinţi (108 euro) de două ori pe lună în magazinele locale. Serviciul va fi folositor din cauza lipsei de ATM-uri. După pandemia de coronavirus, băncile au desfiinţat sute de ATM-uri la nivel naţional.
Germania
Autoritățile de la Berlin vor lansa un program prin care sute de miliarde de euro vor fi puse la dispoziţia firmelor care se confruntă cu costuri substanţiale legate de energie, în încercarea de a-şi ajuta sectorul industrial aflat în dificultate să finanţeze o reorientare către tehnici de producţie neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, potrivit Reuters.
Programul, care potrivit surselor se va ridica la aproximativ 50 miliarde de euro pe următorii 15 ani, vine în condiţiile în care industria europeană suferă presiuni cauzate de costurile ridicate la materii prime, energie şi forţă de muncă. Programul este de asemenea menit să contracareze programe din alte regiuni, în special din SUA, care ar putea atrage companii europene prin subvenţii generoase şi legislaţie mai favorabilă.
Marea Britanie
Majoritatea gospodăriilor britanice se pot aştepta la facturi mai mici la energie din iulie după ce autoritatea de reglementare a pieţei Ofgem şi-a redus plafonul preţurilor pentru a reflecta o scădere a costurilor de distribuţie.
Grecia
Guvernul de la Atena a prelungit până în septembrie 2023 unele dintre măsurile luate anul trecut pentru susţinerea gospodăriilor şi companiilor în faţa scumpirii energiei.
Italia
Guvernul de la Roma a aprobat, în martie 2023, măsuri de aproape 5 miliarde de euro pentru reducerea facturilor la energie pentru familii şi firme.
Portugalia
Portugalia a anunţat, în martie, un pachet de măsuri pentru susţinerea familiilor cu venituri mici, incluzând eliminarea TVA-ului la alimente esenţiale. Spania a majorat salariul minim cu 8% din ianuarie.
Polonia
Autoritățile de la Varșovia intenţionează să majoreze salariul minim de două ori în 2024. Acesta a fost deja majorat din ianuarie 2023, o nouă creştere fiind programată din iulie.
Costurile multor materii prime alimentare au scăzut în ultimele luni, însă în multe ţări inflaţia alimentară se menţine cu încăpăţânare ridicată, determinând apeluri pentru reducerea preţurilor din magazine.
Producţia mondială de grâu şi porumb este de aşteptat să înregistreze o creştere puternică în acest an, în pofida războiului din Ucraina, scrie La Tribune.
Oferta mondială de grâu va creşte cu 10,8 milioane de tone în termeni anuali, urmând să atingă 800,19 milioane de tone, iar producţia de porumb va fi cu 3,8 mai mare, o veste foarte bună care ar trebui să se reflecte la nivelul preţurilor alimentelor.