Premierul Victor Ponta s-a întâlnit marţi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Principalul subiect a fost înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care se va "naşte" însă doar după formarea noului Executiv.
Proiectul de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară va fi prezentat miercuri în Guvern şi va rămâne în dezbatere publică, iar preşedintele acestei noi structuri va fi numit de către Parlament pe baza experienţei în domeniu şi ţinând cont de opinia BNR.
Ponta a declarat că actul normativ va fi aprobat de viitorul Executiv şi a explicat urgenţa documentului, promovat sub forma unei ordonanţe de urgenţă, prin faptul că se doreşte ca până la 15 martie să fie îndeplinite toate procedurile pentru înfiinţarea noii autorităţi, fiind nevoie de "o mişcare rapidă" de adaptare la noile realităţi în domeniu.
Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către noua instituţie.
În proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede constituirea noii autorităţi, Guvernul motivează caracterul de urgenţă al actului normativ invocând disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.