x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Răzbunarea remaniaţilor, cresc dările din 2011

Răzbunarea remaniaţilor, cresc dările din 2011

03 Sep 2010   •   00:00

Un proiect de "modificare a schimbării" Codului Fiscal, lăsat moştenire de foşti miniştrii Vlădescu şi Şeitan, dublează la 35% CAS-urile pe activităţi independente. Nici salariaţii nu scapă: CAS pe mers cu maşina!



articol preluat de pe sfin.ro
Visul angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), dar şi al consultanţilor fiscali e pe cale să devină realitate. Guvernul a redactat şi a pus pe şest în dezbatere publică proiectul unei noi modificări a Codului Fiscal. Acesta ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi aplică ideea mai veche a introducerii contribuţiilor de asigurări sociale în Cod, fiind creat un nou titlu - IX'1 - Contribuţii sociale obligatorii - special în acest sens.
 

Intenţii frumoase, dar inaplicabile
„Un act normativ pentru modificarea ordonanţei de urgenţă şi a normelor de aplicare ale Codului Fiscal a fost discutat într-o primă lectură miercuri, în şedinţa Guvernului, iar documentul va intra zilele acestea pe circuitul de avizare, iar săptămâna viitoare (în această săptămână - n.r.) modificările vor fi adoptate într-o nouă şedinţă a Executivului", afirma Borbely.
Cu alte cuvinte, solicitările opiniei publice păreau a fi satisfăcute. Persoanele care obţineau venituri din activităţi profesionale ar fi plătit în continuare contribuţii sociale de 10,5% la pensii, 5,5% la sănătate şi 0,5% la şomaj, însă obligaţiile de declarare şi achitare ar fi revenit plătitorilor de venit.
Cum s-ar fi realizat acest lucru nu prea era clar. Cu atât mai mult cu cât în cazul PFA ar fi fost cu totul imposibil, iar în cazul drepturilor de autor, de exemplu, existenţa plafonului de cinci salarii şi reţinerea la sursă se băteau cap în cap. Dacă un beneficiar are mai multe contracte semnate cu plătitori diferiţi, cum vor şti aceştia că s-a depăşit plafonul?
 
24,43% la pensii, 8,35% la sănătate şi 0,78% la şomaj
Surpriză însă! În noul proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, modalitatea de declarare şi plată nu se schimbă, obligaţiile aparţinând tot beneficiarului. Se schimbă însă nivelul contribuţiilor şi se lărgeşte baza veniturilor la care acestea se aplică. Astfel, contribuţia pentru asigurările sociale (pensii) se majorează de la 1 ianuarie 2011 de la 10,5 la 24,43%, cea de asigurări sociale de sănătate de la 5,5 la 8,35%, iar cea de asigurări pentru şomaj, de la 0,5 la 0,78%.
La acestea se mai adaugă şi o contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, de 0,85%, şi o contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale cuprinsă între 0,15 şi 0,85%, diferenţiată în funcţie de clasa de risc. Cu alte cuvinte, dacă anul acesta beneficiarii de venituri din drepturi de autor, profesii liberale plătesc contribuţii totale de 16,5% din venituri, dacă proiectul de OUG va fi adoptat, de la 1 ianuarie 2011, vor achita aproximativ 35%.

Nici salariaţii nu scapă: CAS pe mers cu maşina!
Potrivit noului proiect, pe lista veniturilor plătite de către angajatori salariaţilor şi care intră în baza de impunere a contribuţiilor de asigurări sociale la sistemul public de pensii a fost introdusă şi „utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă".
În plus, se pune CAS şi pe „permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal" şi pe „cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei". De asemenea, cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia diverselor sărbători, sunt scutite de CAS doar dacă valoarea lor nu depăşeşte 150 de lei.
Deşi au decis să se izoleze de cele lumeşti, nici călugării nu scapă de obligaţia de înregimentare în sistemele de asigurări sociale de stat. În cazul lor, obligaţia de plată a CAS este îndeplinită de către „ministerul de resort", potrivit proiectului, care pune pe lista contribuabililor la respectivele sisteme „Ministerul Culturii (...), pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse".


Se revine la impozitarea pensionarilor activi pe cont propriu?

Într-o variantă iniţială de proiect de norme la faimoasa OUG 58, persoanele ieşite la pensie care îşi completează veniturile din diverse activităţi independente, pe bază de PFA sau drepturi de autor, ar fi urmat să fie obligate la plata de contribuţii individuale la sistemul public de pensii pe veniturile obţinute din aceste surse.
Ulterior, în varianta publicată în Monitorul Oficial, normele au fost modificate, dându-li-se următoarea formă: „Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi persoanelor care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii nu le sunt aplicabile prevederile art. III din OUG 58/2010".          
Problema este că în ultimul proiect de OUG de modificare a Codului Fiscal, pensionarii nu mai sunt pe lista celor exceptaţi, acesta stipulând că „persoanele asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, nu datorează contribuţia individuală de asigurări sociale".
o analiză detaliată pe această temă în Săptămâna Financiară - sfin.ro

×
Subiecte în articol: economic