x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România poate deveni lider în UE la culturile de soia. Subvențiile APIA pentru animale ar putea fi interzise

România poate deveni lider în UE la culturile de soia. Subvențiile APIA pentru animale ar putea fi interzise

02 Mai 2022   •   11:57
România poate deveni lider în UE la culturile de soia. Subvențiile APIA pentru animale ar putea fi interzise

România poate deveni lider european pentru culturile de soia dacă se vor aloca circa 700.000 de hectare anual, transmite Asociaţia Fermierilor din România (AFR).

Suprafața cultivată cu soia se situa la 140.000 de hectare în 2021, cu 29% mai mici față de anul anterior, când se situa la 169.000 de hectare. Producția obținută a fost însă de 347.000 de tone, cu 25% peste cea din 2020. când s-ua înregistrat 322.000 de tone.

"Este vorba de circa 700.000 de hectare care ar putea fi alocate acestei culturi. Valorificarea a numai jumătate din producţie ar duce România în poziţia de lider european a suprafeţei cultivate şi a 3-a la nivel european, după Rusia şi Ucraina. Ştim că există acum o încercare şi o tendinţă de a orienta obiceiurile alimentare europene spre produse alternative la consumul de carne, soia reprezentând cultura cheie. În 2020, peste 40% din importurile europene de soia au provenit din America Latină, cu o valoare de peste 2,7 miliarde de dolari. Dacă vrem să fim jucători puternici în domeniu, ceva trebuie să se schimbe. Iar asta înseamnă, între altele, asocierea în cooperative şi înfiinţarea unei Asociaţii a Producătorilor de Soia din România. Dar şi investiţii în soluţii de irigaţii şi accesarea de fonduri comunitare, utilizarea culturii de soia pentru fixarea azotului în sol şi lansarea de parteneriate între fermierii din sectorul vegetal şi cel zootehnic", arată AFR.

Totodată, în UE se discută despre interzicerea subvențiilor APIA pentru animale. 
"Vrem să vă supunem atenţiei o iniţiativă a Uniunii Europene, care ar putea aduce mai probleme în domeniul nostru de activitate. Este vorba despre interzicerea subvenţiilor APIA pentru animale, o iniţiativă înregistrată oficial la Comisia Europeană. Este adevărat că este nevoie de strângerea unui milion de semnături pentru a fi luată în discuţie, dar nefericite exemple anterioare ne fac pe noi, cei din Asociaţia Fermierilor din România, să constatăm că încă o dată, ni se pun tot mai multe piedici în activitatea de producere a hranei. Rezultatul concret ar fi o majorare a costurilor atât de mare încât creşterea animalelor ar deveni un lux în Uniunea Europeană. Iar asta ar deschide larg porţile pentru noi şi noi importuri de carne şi produse din carne, mai ales din Statele Unite, Canada şi America de Sud", spune AFR. 

Comisia Europeană a înregistrat iniţiativa cetăţenească europeană "End The Slaughter Age" (Să ieşim din era sacrificării animalelor) prin care s e solicită excluderea creşterii animalelor din activităţile eligibile pentru subvenţii agricole şi să includă alternative etice şi ecologice, agricultura celulară şi proteinele vegetale. Activiştii solicită introducerea unor stimulente pentru producţia şi vânzarea de produse agricole pe bază de plante şi de produse provenite din agricultura celulară.

Și scumpirea combustibilului devine o problemă majoră pentru agricultură.
"Se va întâmpla cu certitudine odată cu renunţarea în Uniunea Europeană la importurile de petrol din Rusia. Înţelegem foarte bine justificarea acestei decizii a Bruxelles-ului, parte a sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Problema pe care o semnalăm însă este aceea că fermierii vor fi din nou loviţi, aşa cum s-a întâmplat în cazul îngrăşămintelor de sinteză. Îngrijorarea noastră pleacă de la informaţia care arată că Uniunea Europeană va propune eliminarea treptată a petrolului rusesc până la sfârşitul anului. Această interdicţie (pe care, subliniem, o înţelegem şi o aprobăm) trebuie însă însoţită de măsuri de sprijin financiar pentru agricultură, poate de o creştere a ajutorului în cazul achiziţiei de motorină", precizează AFR.

Azomureş de a repornit unele din instalaţii și reia producţia de îngrăşăminte, după 4 luni de suspendare, însă  la capacitate redusă până când autoritățile stabilesc acordarea de subvenții. Va produce astfel cantități limitate de azotat de amoniu, nitrocalcar şi uree, iar producţia de îngrăşăminte complexe de tip NPK începe mai târziu.

"În timp ce în România nu s-a făcut mare lucru pentru ajutorarea fermierilor, să amintim că alte state europene nu au stat degeaba. Astfel, Polonia a pus la dispoziţie 836 de milioane de euro, iar Germania nu mai puţin de 20 de miliarde de euro. Este vorba de pachete de sprijin cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrăşăminte. Deocamdată, Guvernul României nu a stabilit nimic concret. Vestea repornirii combinatului Azomureş ne bucură, dar este doar pe jumătate una bună, pentru că suntem convinşi că noile preţuri nu vor fi pentru toată lumea. Şi spunem asta pentru că gazul metan este scump, chiar foarte scump, şi chiar şi aşa nu prea mai este ofertă. Nici nu mai este nevoie să explicăm ce înseamnă lipsa îngrăşămintelor în ciclul de producţie - recolte mici, preţuri mari, şi, posibilă criză alimentară", subliniază AFR.




 

×
Subiecte în articol: agricultura