x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Schimbari aduse de Brexit in sectorul transporturilor

Schimbari aduse de Brexit in sectorul transporturilor

22 Dec 2020   •   15:15
Schimbari aduse de Brexit in sectorul transporturilor

Ca urmare a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeana la 1 februarie 2020, normele existente privind transportul international de marfuri au intrat într-o perioadă de tranziție.

 

În ceea ce privește transportul rutier, UE își dorește în continuare asigurarea unui „acces comparabil pe piata pentru transportatorii rutieri de marfuri si calatori”, pe baza unor considerente adecvate legate de conditii de concurenta echitabile. Pentru aceasta, este necesară adoptarea de regulamente similare pentru operatorii de transport si soferi si utilizarea unor tehnologii similare, precum tahografele. (sursa: Comisia Europeana)        

 

Dacă UE și Regatul Unit nu vor ajunge la un consens, s-ar putea reveni la sistemul de cote multilaterale al Conferintei Europene a Ministrilor Transporturilor (CEMT) convenit in 2018 (sursa: Comisia Europeana)  

 

Este foarte posibil ca, după încheierea perioadei de tranziție (31.12.2020), să se aplice cadrul normativ care se aplică țărilor terțe. 

Conform customs.ro, achizițiile din interiorul Uniunii vor deveni operațiuni de import/export care se supun regulamentelor vamale în vigoare la acea dată. Astfel, se vor aplica toate procedurile vamale pentru eliberarea la import/export si se vor utiliza regimuri speciale și de tranzit – ceea ce presupune obţinerea de autorizaţii şi licenţe speciale.

Comercianții vor fi de asemenea nevoiți să solicite codul EORI iar operatorii economici autorizați în UK nu mai beneficiază de facilităţi.

 

În concordanță cu regulile OMC, comerțul dintre UE și UK se va desfășura în conformitate cu clauza națiunii celei mai favorizate și se vor fi aplicate taxe vamale, TVA, accize și alte drepturi suplimentare.

 

Ce este un cod EORI și cum te poate ajuta obținerea sa?

 

Pentru a vă pregăti corect pentru Brexit, este indicat să faceți din timp un audit intern al firmei pentru a decide dacă v-ar avantaja mutarea activității către o altă piață intracomunitară, pentru a vă familiariza cu procedurile vamale și pentru a vă pregăti pentru eventuale taxe suplimentare. Este de asemenea foarte important să vă asigurați că aveți un cod EORI.

 

Numărul EORI este un număr unic în Uniunea Europeană, pe care autorităţile vamale sau alte autorităţi desemnate de către statele membre îl atribuie operatorilor economici şi altor persoane interesate, în vederea utilizării acestuia în cadrul operaţiunilor vamale derulate de acestea pe întreg teritoriul Uniunii Europene. 

Dacă vrei să obții rapid codul EORI, poți trimite documentele necesare prin email la generare@cod-eori.ro sau poți completa formularul de pe pagina www.cod-eori.ro/. Pentru a obține codul, o persoană juridică are nevoie de: certificatul de înregistrare de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA (dacă este cazul) și actul constitutiv. Persoanele fizice trebuie să trimită cartea de identitate.

Apelând la societatea noastră, vei beneficia de servicii complete pentru obținere cod EORI. Ne ocupăm de întocmirea dosarului, redactăm cererea și depunem dosarul la Direcția Vamală de care aparții. Trebuie doar să ne trimiți actele necesare și noi ne ocupăm de restul.

Dacă ai întrebări privind obținerea unui cod EORI, scrie-ne pe adresa generare@cod-eori.ro sau contactează-ne la numărul de telefon 0754 474 556. Peste 120 de clienți care ne recomandă și avem peste 3000 de coduri EORI obținute.

×
Subiecte în articol: brexit