Ruşii care controlează Vimetco sifonează anual un profit de 42 de milioane de dolari la ALRO Slatina, iar compania este împinsă pentru luna martie 2009 la un faliment intenţionat de către patroni, spun sindicaliştii.
Compania se află pe un butoi cu pulbere, salariaţii având pentru astăzi un protest la care se aşteaptă să participe peste 3.000 de oameni, angajaţi ,dar şi membri ai familiilor lor, care depind, ca toată Slatina, de combinat. “Managementul companiei, în frunte cu Christian Wuest (preşedintele Consiliului de Administraţie – n.r.) profită de criză şi vrea să facă un profit dublu prin vânzarea energiei cumpărată cu 27-30 de dolari pe MWh de la Hidroelectrica, decât să producă aluminiu. Aşa a ajuns la concluzia că e mai profitabil să închidă pentru tot anul viitor 3 din cele 6 hale de electroliză, adică 50% din producţie, şi să vândă energia pe bursă cu un profit dublu”, ne-a declarat Ion Drăghia, preşedintele sindicatului ALROPRODUCT. El a mai spus că ALRO consumă anual 7% din consumul de energie al ţării, ceea ce înseamnă circa 3 TWh. Astfel, pentru anul viitor se vor elibera 1,5 TWh, care la un preţ de 145 de lei/Mwh ar însemna un profit de 75 milioane de dolari.
Drăgoi a mai precizat că în 2008 patronatul a “exportat profituri în valoare de 30 de milioane de dolari” prin diverse contracte de consultanţă care nu au adus nici un folos companiei. Într-o notă către Vitaly Machitschi, patronul rus al grupului Vimetco din 12 decembrie, sindicaliştii mai reclamă că pe piaţa internă, care reprezintă 20% din producţia combinatului, s-a efectuat transferul comenzilor către firma GILINOX SRL, ceea ce se traduce într-un transfer de profit de 1 milion de dolari pe lună către acest SRL.
Drăghia precizează că Serghei Gheorghe, directorul de Achiziţii Logistică al ALRO, a acţionat împotriva intereselor companiei achiziţionând în vara acestui an materii prime (alumină, cocs) la preţuri cu 50% mai mari faţă de piaţă. Consiliul de Administraţie al ALRO se întâlneşte azi pentru a decide reducerea producţiei. Compania analizează reducerea numărului de angajaţi cu 1.200 de oameni din totalul de 3.000.
Sindicaliştii nu sunt de acord cu acest fapt, motivând că deja în ultimii doi ani şi jumătate peste 3.500 de angajaţi au fost daţi afară în procesul de restructurare. Ion Drăghia ne-a mai precizat că în aceste zile va contesta în instanţă privatizarea pentru neîndeplinirea planurilor asumate.
Jurnalul foto