25 februarie 2009
60 miliarde de dolari pierderea aproximativă pe care AIG o va anunţa pentru trimestrul al IV-lea al lui 2008. Pe trimestrul al treilea al anului trecut, AIG anunţase pierderi de 24,5 miliarde de euro.
NOTIFICARE
Capitalizarea cu 900 de milioane de lei a CEC Bank şi cu 170 de milioane de lei a Eximbank ar putea avea nevoie de acordul Comisiei Europene (CE). Herbert Ungerer, director general adjunct la Direcţia Generală Concurenţă în cadrul Comisiei Europene, a explicat ieri, la un seminar economic, că injecţiile de capital ale statului trebuie să fie notificate către Comisia Europeană, dar instituţia nu a primit încă de la autorităţile române notificări de ajutor de stat pentru bănci. “Sunt discuţii la Comisia Europeană, dacă este nevoie de notificare sau nu”, a declarat şi Gheorghe Oprescu, preşedintele Consiliului Concurenţei. (D. Ionaşcu)
BIROURI NEÎNCHIRIATE
Multe dintre clădirile de birouri finalizate nu-şi găsesc chiriaşi, semn că oferta depăşeşte cererea. “Imobile recent finalizate nu sunt încă închiriate, în timp ce diverse spaţii devin de asemenea disponibile treptat în imobile existente”, se arată într-un comunicat al agenţiei imobiliare Esop. Aceste aspecte au determinat reducerea chiriilor spaţiilor de birouri şi, de asemenea, creşterea perioadei de neocupare a lor, până la găsirea unui chiriaş. “În condiţii de criză, credem că strategia aşteptării clientului mare şi ideal este una destul de riscantă şi nu o recomandăm”, a declarat, în comunicat, Mirela Raicu, partener Esop. (D. Ivan)
S&P: CREŞTEM CU 0,8%
România va avea o creştere economică de 0,8% în 2009, potrivit ultimului raport Standard & Poor’s. “După creşterea puternică a economiei în 2008, România pare supusă, la rândul său, unei încetiniri abrupte în 2009. După un impresionant 7,3% în 2008, considerăm că avansul PIB se va reduce la 0,8% în 2009”, au comentat analiştii S&P. România face parte din categoria statelor cu o vulnerabilitate ridicată, alături de statele baltice, Bulgaria şi Ungaria. În categoria economiilor stabile, analiştii S&P au încadrat ţări precum Cehia, Polonia şi Slovacia. Aceste economii vor ceda sub presiunea îndatorării ample în valută.
AI PROFIT, AI VACANŢĂ
Tichetele de vacanţă vor fi acordate numai dacă angajatorii au obţinut profit în ultimul an fiscal, se arată într-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. Valoarea tichetelor de vacanţă se ridică până la şase salarii minime pe economie. Angajatorul va acorda aceste tichete persoanelor încadrate cu contract individual de muncă, în funcţie de bugetul de care dispune. Tichetele de vacanţă au valori nominale între 10 şi 50 de lei şi vor fi acoperite integral de angajator. Acestea vor fi folosite doar pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în unităţile avizate de Ministerul Turismului. Tichetul este valabil un an de la data emiterii.
Citește pe Antena3.ro