Este important de menționat că RCA despăgubește terțul păgubit, nu persoana asigurată. Astfel, dacă tu provoci un accident, RCA va despăgubi șoferul sau șoferii accidentați din cauza ta. Pentru reparația propriei mașini poți opta pentru o asigurare CASCO, dacă autovehiculul se încadrează în condițiile impuse.
Având în vedere că nu beneficiezi direct de despăgubiri, probabil vei dori să alegi asigurari auto ieftine, însă trebuie să ții cont de mai multe aspecte. Spre exemplu, dacă dorești să închei și alte tipuri de asigurări, poți găsi oferte foarte bune la diverse pachete care includ și RCA, iar astfel prețul nu va mai fi singurul criteriu de luat în calcul.
Dacă este prima dată când închei o asigurare de tip RCA, trebuie să știi că prețul acesteia nu este unul fix, ci variază în funcție de mai mulți factori. În ultimele luni, prețurile pentru asigurările RCA au crescut foarte mult, iar tot mai mulți șoferi au devenit interesați de modalitatea prin care se calculează, pentru a ști ce trebuie să facă pentru a obține un preț mai mic. În continuare, îți vom prezenta criteriile pe baza cărora se calculează RCA-ul.
Unul dintre cei mai importanți factori în algoritmul de calculare al RCA este reprezentat de profilul proprietarului mașinii. RCA-ul se încheie pe autovehicul, nu pe persoană fizică sau juridică. Astfel, în primul rând contează vârsta: persoanele cu vârsta de până în 30 de ani vor plăti mai mult pentru o asigurare. Statistic, acești șoferi sunt cei care provoacă cele mai multe accidente rutiere, așa că riscul este acoperit printr-o poliță mai scumpă. Indiferent de vârstă, șoferii începători vor trebui să achite o poliță mai mare decât ceilalți participanți la trafic. De asemenea, contează foarte mult vechimea permisului de conducere și județul unde este înmatriculat autovehiculul (în unele localități și județe, riscul de producere a unui accident este mai mare). Trebuie să menționăm faptul că pensionarii, anumite categorii de bugetari și persoanele cu deficiențe locomotorii beneficiază de reduceri. În cazul în care mașina va fi condusă de către alte persoane, trebuie specificat pentru ca asigurarea să cuprindă acest risc.
Nu doar detaliile despre proprietar și despre alți conducători sunt relevante, dar și datele despre mașină. Astfel, se iau în calcul marca, modelul, capacitatea cilindrică și altele. Pentru autovehiculele care au o capacitate cilindrică de peste 2000 cmc, proprietarii vor plăti polițe mai mari.
Să nu uităm și de Sistemul Bonus-Malus, unul dintre cele mai importante criterii în calcularea prețului RCA. Ce este Bonus-Malus? Este un mecanism prin care proprietarii de mașini sunt recompensați sau penalizați după expirarea valabilității RCA-ului. Astfel, pentru un proprietar ce nu a mai deținut până acum vreo mașină, notarea începe de la B0, care este o valoare neutră. În cazul în care nu provoacă niciun accident, scorul său va fi B1 pentru noua poliță de asigurare, ceea ce îi va aduce o anumită reducere. Șoferii care au scorul maxim B14 beneficiază de reducere de 50% la polița RCA. În schimb, dacă provoci un accident, te vei încadra în sistemul de punctaj Malus. Cea mai mare penalitate este reprezentată de M8, ceea ce înseamnă dublarea prețului RCA. Dacă după ce ai fost penalizat, nu ai mai provocat niciun accident, vei avansa către B0, iar prețul asigurării se va micșora.
De asemenea, persoanele juridice vor plăti cu 30% mai mult decât persoanele fizice, iar taximetriștii cu 50% față de persoanele care utilizează autovehiculul în scop personal.
Sperăm că aceste informații te-au ajutat să înțelegi mai bine cum se calculează prețul RCA și de ce diferă prețul polițelor.
Sursa foto: Unsplash