Statul vrea să privatizeze în acest an Avioane Craiova, IOR, Şantierul Naval Mangalia şi societăţile miniere Cuprumin şi Moldomin. Vânzarea vine într-un efort de a aduce bani la buget, însă companiile scoase la mezat nu prezintă o mare atractivitate pentru posibilii investitori străini.
Avioane Craiova este listată pe Rasdaq şi a mai fost scoasă la vânzare încă din 2008, când economia duduia. Iniţial cehii de la Aero Vodochody au fost interesaţi de Avioane Craiova, iar ulterior, când afacerea a picat, au intrat în scenă italienii de la Alenia Aeronautica. Termenul a fost prelungit de câteva ori după ce Autoritatea pentru Valorificarea Ac-tivelor Statului (AVAS) nu s-a înţeles cu partea italiană în privinţa iertării unei datorii de 9 milioane de euro a companiei care a fost făcută, în fapt, de statul român. În plus, italienii au sugerat că achiziţia putea fi legată de cumpărarea de statul român a avioanelor Eurofighter printr-un contract offset, însă România a ales F-16 la mâna a doua din SUA. Ministerul Economiei deţine 80,97% din capitalul companiei, restul fiind controlat de alţi acţionari. Angajaţii Avioane Craiova au fost trimişi de mai multe ori în şomaj tehnic anul trecut, iar societatea a înregistrat o pierdere de 19,4 milioane de lei.
Şi IOR Bucureşti a mai fost scoasă la vânzare de autorităţi. În 2008, compania era la mare căutare pentru terenurile sale de 12 hectare în Capitală, propice pentru afaceri imobiliare. Numai că, între timp, piaţa imobiliară s-a prăbuşit, băncile nu mai dau credite, iar populaţia nu şi le mai permite. Statul deţine 89,5% din companie prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
Şantierul Naval Mangalia are o situaţie foarte grea, fiind într-o situaţie dificilă încă dinainte de sosirea crizei. În vara lui 2008 autorităţile aprobau asocierea cu Lurssen lar Investment din Germania. AVAS scria atunci că "situaţia economico-financiară a societăţii s-a înrăutăţit şi datoriile au crescut comparativ cu anul 2007; lipsa comenzilor a făcut ca societatea să funcţioneze sub pragul de rentabilitate".
Decizia de privatizare a Cuprumin vine după ce compania de stat a preluat de la EnergoMineral activitatea de exploatare de la Abrud exact anul trecut. Activitatea fusese privatizată în trecut, dar investitorii au denunţat contractul în vara lui 2009 ca urmare a scăderii preţurilor la cupru pe bursele mondiale. În final, statul a ajuns să se judece cu foştii investitori care se angajaseră în 2007 să investească 150 de milioane de euro. Dubiile planează asupra companiei din cauza apelor cu metale grele din iazul de decantare Valea Şeşii, care este "fabrică naturală de acid sulfuric".
Moldomin a fost scoasă la privatizare şi ea în 2007, iar acum este practic în lichidare. Societatea are datorii la buget de 206 milioane de lei. Şi aceasta are probleme de mediu cu iazul de decantare Tăuşani - Boşneag. Anul trecut, din cauza vântului puternic, s-a produs antrenarea particulelor de steril minier, care au ajuns în zona localităţii Moldova Nouă, dar şi a localităţilor Vinci şi Pozezeno din Serbia.
Citește pe Antena3.ro