x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zona euro, în prag de recesiune. Care sunt motivele

Zona euro, în prag de recesiune. Care sunt motivele

24 Oct 2022   •   17:25
Zona euro, în prag de recesiune. Care sunt motivele

Zona euro se află în pragul recesiunii, ca urmare a scăderii activității economice, provocate de inflația galopană și reducerea consumului, arată datele preliminare ale S&P Global, scrie Reuters.

Totodată, întreprinderile au de suferit din cauza scumpirilor din energie iar lanțurile de aprovizionare sunt afectate de războiul din Ucraina. 
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) din zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi servicii, a scăzut la 47,1 puncte în octombrie 2022, de la 48,1 puncte în  septembrie, cel mai redus nivel din noiembrie 2020.  Indicatorul PMI de peste 50 de puncte înseamnă creștere economică iar sub 50 de puncte, scădere. 

"Datele preliminare PMI dovedesc faptul că zona euro alunecă puţin câte puţin într-o recesiune destul de profundă, în timp ce presiunile inflaţioniste rămân intense. Datele disponibile până acum indică faptul că problemele Germaniei sunt mult mai mari decât ale Franţei", spune analistul Andrew Kenningham de la Capital Economics.

Activitatea economică a scăzut semnificativ în primele două economii din UE, Germania și Franța. 

Inflația în  zona euro a ajuns la 9,9% în septembrie 2022, în timp ce ținta BCE este de 2%. Dobânzile la depozite , stabilite de BCE, vor ajunge  la 2,5%.

Indicatorul PMI din servicii a scăzut în octombrie la 48,2 puncte, de la 48,8 puncte în septembrie.
Indicatorul PMI din industrie a scăzut în octombrie la 46,6 puncte, de la 48,4 puncte în septembrie.

 

×
Subiecte în articol: euro recesiune