x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS, de luni

Persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS, de luni

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2023   •   06:20
Persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS, de luni

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, începând de luni, 27 noiembrie, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro.

Perioada de desfășurare a acestei ediții este 27 noiembrie – 15 decembrie.

„Titlurile de stat au fost mereu atractive atât pentru investitorii la început de drum, cât și pentru cei experimentați, în functie de strategia lor și de apetitul de risc. Siguranţa capitalului investit, faptul că titlurile de stat sunt garantate integral de către stat atât din punct de vedere al capitalului, cât și al dobânzii aferente, au făcut românii să investească din 2020 până acum peste 22 miliarde lei. Venim cu o nouă ediție ce oferă condiții avantajoase, atât pentru titlurile în lei, cât și pentru cele în euro. În plus, fapul că donatorii de sânge, eroii noștri nevăzuți, vor beneficia de condiții speciale a devenit deja o tradiție. Astfel, fiecare picătură de sânge devine o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat devin simboluri ale generozității colective”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

De asemenea, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, în sediul Ministerului Finanțelor se va organiza o nouă colectă mobilă de sânge, în zilele de 29 noiembrie și 4 decembrie.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 7,10%, mai mare cu 1% față de tranșa uzuală de 1 an. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care începe pe 27 noiembrie va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,10% și respectiv 7,25%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4,00%, respectiv 5,50%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fidelis titluri de stat