x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Sorin Grindeanu anunță modernizarea a 9 stații de metrou

Sorin Grindeanu anunță modernizarea a 9 stații de metrou

05 Sep 2022   •   16:45
Sorin Grindeanu anunță modernizarea a 9 stații de metrou

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță modernizarea a 9 stații de metrou. Vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier și vor fi amenajate spațiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători.

„9 stații de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex și Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul stațiilor de metrou de pe raza Sectorului 4”, transmite Sorin Grindeanu.

El precizează că este vorba despre stațiile Piața Unirii (de pe raza sect. 4), Tineretului, Timpuri Noi, Eroii Revoluției, Constantin Brâncoveanu, Piața Sudului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida și Berceni.

„Astfel, vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier și vor fi amenajate spațiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători. Finanțarea activităților de modernizare și reamenajare se va realiza din bugetul local al Sectorului 4 sau din alte surse legal constituite, după caz. Metrorex va oferi asistență tehnică la elaborarea proiectelor tehnice și pe parcursul derulării lucrărilor”, încheie Grindeanu.

×
Subiecte în articol: sorin grindeanu metrou