x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii 87% dintre firme au decis creșterea salariului minim de la 1 ianuarie

87% dintre firme au decis creșterea salariului minim de la 1 ianuarie

19 Ian 2021   •   13:25
87% dintre firme au decis creșterea salariului minim de la 1 ianuarie

87% dintre companiile private din România au decis creșterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie  deși guvernul hotărâse majorarea lui d e la jumătatea acestei luni, arată un sondaj ERP (Enterprise Resource Planning).

"Cele mai multe firme din ţară, aproximativ 87%, au decis să crească salariul minim de la 1 ianuarie, nu de la 13 ianuarie - data stabilită prin Hotărâre de Guvern, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CIEL România, producător de software pentru antreprenori. Motivul principal invocat de respondenţi este că astfel nu mai pierd timp cu calcularea a două salarii diferite în aceeaşi lună pentru zeci sau sute de angajaţi. În Monitorul Oficial a fost publicată HG nr. 4 din 13.01.2021 care stabileşte suma salariului minim brut la 2.300 lei şi aplicarea ei începând de la data intrării în vigoare a hotărârii, 13 ianuarie. Până în prezent, HG nu a fost modificată, deşi a fost anunţat un proiect de Hotărâre care ar trebui să modifice data cu 1 ianuarie", potrivit unui comunicat CIEL România.

98% dintre angajatori sunt nemulțumiți de creșterea salariului minim de la 13 ianuarie și nu de la începutul acestei luni.

Totodată, 73% dintre participanții la chestionar consideră că executivul nu se consultă cu mediul de afaceri înainte de a lua decizii și nici nu analizează felul cum afectează companiile. 

Sondajul a fost realizat online, în perioada 14 - 17 ianuarie. 

 

×
Subiecte în articol: salariu minim