x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii LOCURI DE MUNCĂ. Metrorex face angajări. Vor fi disponibile sute de joburi

LOCURI DE MUNCĂ. Metrorex face angajări. Vor fi disponibile sute de joburi

20 Mai 2016   •   13:00
LOCURI DE MUNCĂ. Metrorex face angajări. Vor fi disponibile sute de joburi
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Metrorex extinde Magistrala 4 cu 2,1 km, prin construirea a două staţii noi de metrou Laminorului şi Străuleşti, un depou, un terminal multimodal şi o parcare de tip Park & Ride, astfel că e nevoie de personal suplimentar pentru operarea noului tronson de metrou.

"Conform strategiei de dezvoltare a reţelei de transport cu metroul şi în baza programului de investiţii al Ministerului Transporturilor şi Metrorex, în cel de-al patrulea trimestrul al anului 2016 urmează să fie pus în funcţiune noul tronson de metrou Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, de pe linia 4 Gara de Nord - Lac Străuleşti, în lungime de 2,1 km cale dublă, două staţii, 1 depou şi o parcare Park&Ride", potrivit directorului general al companiei, Marin Aldea, citat de economica.net.

Potrivit acestuia, necesarul de personal operativ estimat în vederea exploatării noului tronson de metrou, conform normativelor în vigoare, este de 342 salariaţi (de la 4.218 la finele anului 2015 până la 4.560 la finele anului 2016).

"Toţi urmează să fie încadraţi pe funcţii operative de mecanici, impiegaţi de mişcare, controlori acces, casieri, electromecanici de automatizări şi telecomunicaţii, electromecanici instalaţii generale şi electrice, mecanici întreţinere cale de rulare etc. Încadrarea şi pregătirea acestora pe post trebuie făcută eşalonat, începând cu luna octombrie 2016", precizează şeful companiei de metrou.

 

 

 

×