Salariul mediu net a crescut în luna septembrie
Salariul mediu net a fost de 3.321 de lei în septembrie, cu 1,4% mai mare față de luna anterioară, respectiv cu 46 de lei în plus. Câștigul lunar brut a fost de 5.414 lei, în creștere cu 1,4%, respectiv 77 de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cele mai mari venituri au fost în domeniul fabricării produselor de cocserie şi al celor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, de 7.879 lei.
Cele mai mici salarii s-au înregistrat în sectorul HoReCa, de 1.753 lei.
Față de aceeași lună din 2019, creșterea a fost de 7,8%.
Indicele salariului real a fost 105,2% pentru septembrie 2020, faţă de aceeaşi perioadă din 2019 şi de 101,5%, raportat la august 2020.
Creșterile s-a datorat acordării de prime ocazionale, drepturi în natură, ajutoare bănești, părți din profitul net, bilete de valoare. Dar la acestea au contribuit și reluării activității unor firme, producției, încasărilor mai mari, aplicării măsurilor de relaxare.
Cele mai mari creșteri au fost de 18,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, 18,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; 5,0% - 9,0% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, transporturi aeriene, alte activităţi extractive, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea produselor textile, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; 3,0% - 5,0% în fabricarea produselor din tutun, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, captarea, tratarea şi distribuţia apei, tehnologia informaţiei, producţie cinematografică, video şi programe tv, înregistrări audio şi editare muzicală, activităţi de poştă şi de curier.
Scăderi ale salariului mediu net au fost cauzate de acordarea unor prime în luna august 2020, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net. Dar reducerile au fost și din cauza unor nerealizări de producție și încasări mici.
Acestea au fost de 7,1% în extracţia minereurilor metalifere; 1,5% - 3,0% în fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea băuturilor, telecomunicaţii, intermedieri financiare, colectarea şi epurarea apelor uzate.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+5,2%), ca urmare a reluării plăţii unor drepturi salariale ce nu se acordă pe perioada concediilor de odihnă, inclusiv a sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Câştigul salarial mediu net a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-2,1%), respectiv în administraţie publică (-1,1%).

Ştiri din .ro
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
