
Ziua Muncii
Astfel că în perioada 1-4 mai, bugetarii se vor bucura de zile libere. 1 Mai este Ziua Muncii iar guvernul a decis ca 2 mai să fie o zi-punte, permițând bugetarilor să se bucure de un weekend prelungit.
„Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai 2025, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată prin lege sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii, şi zilele nelucrătoare de weekend, 3-4 mai”, a transmis Executivul.
Ziua de 2 mai va fi recuperată în instituțiile publice prin prelungirea programului de lucru până pe 31 mai 2025, iar munca astfel prestată în contul zilei de 2 mai nu va fi compensată cu timp liber.
Minivacanța de Rusalii
Între 7-9 iunie, angajații de la stat se vor bucura de o altă minivacanță.
Rusaliile, numite și Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh, sunt sărbătoritr la 50 de zile după Paște și marchează momentul întemeierii Bisericii creștine. Sărbătoarea va avea loc pe 8 iunie 2025, când angajații vor beneficia de o minivacanță de trei zile, deoarece și 9 iunie, a doua zi de Rusalii, este declarată liberă.
