
Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 20 februarie, o OUG care prevede că personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia și în 2025 de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024.
Ce spune ministrul Apărării
„Resursa umană este, fără îndoială, cea mai importantă dintre cele pe care ne bazăm în angajarea misiunilor Armatei României. Măsura adoptată, în ședința de astăzi, de Guvernul României, prin care reluăm compensarea financiară a activității desfășurate suplimentar sau în zilele libere de personalul nostru, vine în continuarea unei serii de acțiuni întreprinse pe parcursul anului precedent, menite să ajusteze cadrul general al drepturilor financiare cuvenite personalului militar și civil din MApN și din Sistemul Național de Apărare.
Acest complex de măsuri, pentru care am avut sprijinul întregului Cabinet, contribuie la creșterea gradului de atractivitate a carierei militare, atât prin îmbunătățirea retenției personalului în activitate, cât și prin creșterea interesului tinerilor de a îmbrățișa o carieră militară. Rămânem ferm angajați în această direcție de efort instituțional, în sprijinul oamenilor care își desfășoară activitatea în MApN și membrilor de familie ai acestora și, în egală măsură, pentru asigurarea unui tratament echitabil față de militarii în rezervă și în retragere”, a declarat Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, citat de dcnews.ro.
