x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea şi Mihai Răzvan Ungureanu în studio, pe primul loc

Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea şi Mihai Răzvan Ungureanu în studio, pe primul loc

14 Mar 2012   •   09:55
Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea şi Mihai Răzvan Ungureanu în studio, pe primul loc

In seara zilei de marti, 13 martie, primul ministru al Romaniei a fost invitat la cel mai urmarit talk show din Romania pentru a dezbate cele mai importante teme ale momentului.

Principalele subiecte dezbatute de realizatorul emisiunii impreuna cu seful executivului au fost criza zapezii, criza citostaticelor necesare bolnavilor de cancer, marirea salariilor bugetarilor si crearea unei linii de limba maghiara la UMF Targu Mures.

Intrebat despre posibilitatea demiterii sefulului CNAS, Lucian Duta, Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca nu inlocuirea unui om schimba un sistem, iar in ceea ce priveste marirea salariilor bugetarilor, aceasta masura apare in programul de guvernare, dar nu se stie daca vor fi bani suficienti. Referitor la o posibila candidatura pentru presedintia Romaniei, premierul a spus ca are deocamdata lucruri de rezolvat in functia pe care o ocupa si ca acum il intereseaza sa performeze, dar ia in calcul aceasta optiune.

Un numar mare de telespectatori au urmarit cu interes raspunsurile primului ministru la Antena 3, postul de nisa fiind lider absolut in topul tuturor televiziunilor din Romania in intervalul emisiunii Sinteza Zilei, care a obtinut o medie de 16,8% cota de piata si 7,8 rating, depasind astfel toate celelalte posturi TV.
Varful de audienta a fost atins la ora 22.39, cand Antena 3 inregistra 22,3% share si 10,3% rating, si aproximativ 1 milion de telespectatori priveau editia speciala realizata de Mihai Gadea care s-a impus ca lider de piata.

Si productia “In Gura Presei cu Mircea Badea' a fost lider de piata, pe intervalul orar 23.38 – 00.24, inregistrand o medie de 13,8% share si 3,7% rating, urmatorul clasat fiind Pro TV cu 10.4% medie share si 2.8% rating.

La nivelul intregii zile, postul de stiri a ocupat pozitia a treia in clasamentul general al televiziunilor, dupa Pro TV si Antena 1, cu 10,2% share, dar s-a situat pe locul intai in topul televiziunilor informative, detasandu-se considerabil de principalul sau competitor.

In ceea ce priveste prime-time-ul, Antena 3 a mai urcat o pozitie in clasament, situandu-se pe locul al doilea, cu o medie a cotei de piata de 11,3 %, din nou la distanta considerabila fata de competitori.

Antena 3 este singurul post de stiri din Romania afiliat la CNN International si este parte a INTACT Media Group.

×
Subiecte în articol: mass media