Este ziua 38 a anului ● Au mai rămas 327 zile
Soarele
Răsare la 7:27 ● Apune la 17:33
Luna
Răsare la 8:49 ● Apune la 22:09
● Primul pătrar (Luna în creştere) 11 februarie ● Lună plină 18 februarie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 25 februarie ● Lună nouă 4 martie
Sărbătoare creştină: Sf. Partenie, Ep. Lampsacului; Cuv. Luca; Sf. 1003 Mc. din Nicomidia
Astăzi, creştinii ortodocşi îi aduc cinstire Sfântului Partenie, episcopul Lampsacului. Cuviosul era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis, şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin. Fiind pescar de meserie, se ostenea să poată fi de folos semenilor. Bunătatea sa l-a făcut vestit în tot ţinutul. De la Dumnezeu sfântul a primit darul alungării demonilor şi cel al tămăduirii de boli grele. A fost hirotonit preot de episcopul Filip. După o vreme a fost numit episcop al Lampsacului. Creştinii îi aduc cinstire pentru minunile pe care le-a săvârşit de-a lungul vieţii sale şi pentru harul prorocirii ce i-a fost dăruit de Duhul Sfânt.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Odată ieşind Dumnezeu la plimbare şi întâlnind un urs în cale l-a întrebat: "Ursule, de când te-am făcut eu pe tine, ai mâncat vreodată miere?". Ursul, dând din umeri, i-a răspuns că nu ştie ce este mierea şi nici n-ar dori să mănânce aşa ceva. Supărat pentru răspunsul ursului, Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Petre să-l ia de urechi şi să-l bage puţin cu nasul într-un stup cu miere. Sfântul Petre l-a apucat de urechi să-l ducă la un stup. Acesta se opune şi, tot trăgându-se înapoi, i s-au rupt urechile. Sfântul Petru l-a apucat atunci de gât, l-a târât până la stup şi l-a vârât cu botul în miere. Simţind că e bună, acesta a început s-o mănânce cu lăcomie, fără a mai lăsa şi albinelor. Văzând aceasta, Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Petre să-l alunge de la stup. Cu toată bătaia primită, ursul nu s-a dezlipit de mierea dulce a stupului. Pentru a-l îndepărta, l-a apucat de coadă şi, trăgându-l cu putere, a rămas cu ea în mână. De atunci a rămas ursul fără coadă şi cu urechile scurte. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
La 7 februarie 1992, la Maastricht, miniştrii Afacerilor Externe şi miniştrii de Finanţe ai celor 12 state membre au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht asupra UE are două părţi: prima parte se referă la Uniunea Economică şi Monetară, iar cea de-a doua la Uniunea Politică. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht a avut loc la 1 noiembrie 1993. La 2 octombrie 1997 este semnat Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene. La 12-13 decembrie 2002, la Summit-ul de la Copenhaga, se lansează din partea UE invitaţia de aderare către Cipru, Slovenia, Malta, Letonia, Lituania, Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Estonia şi Republica Slovacia.
S-a întâmplat azi
În România
● 1741 – Marele hrisov al lui Constantin Mavrocordat stabileşte, între altele, scutirea de dajdie a mănăstirilor, clerului şi neamurilor de mari boieri, suprimarea "văcăritului" şi "pogonăritului" de vii, plata dării de contribuabili în patru sferturi, stabilirea cislei pe "capete şi bucate", regimul obligaţiilor ţăranilor faţă de stăpânii de pământ;
● 1895 – Comitetul de conducere al ASTRA decide elaborarea şi publicarea "Enciclopediei române", sub îndrumarea lui C. Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei. Lucrarea, apărută în trei volume, a îndeplinit o dublă funcţie, culturală şi politică, în istoria poporului român;
● 1935 – Actorii N. Stroe şi V. Vasilache prezintă în premieră "Bing-Bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul român Argani.
În lume
● 1904 – Un incendiu de proporţii a distrus peste 1.500 de clădiri în Baltimore (SUA).
Născuţi la 7 februarie
● 1777 – Dinicu Golescu, cărturar (m. 1830);
● 1812 – Charles Dickens, scriitor (m. 1870).