Acum 100 de ani. Ce-i cu pacea româno-maghiară?

(de la corespondentul nostru) Budapesta, 25 ianuarie. – Gazetele maghiare în frunte cu Pesti Hirlap au făcut în cele zece zile din urmă mare larmă în jurul tratativelor ce ar urma între conducătorii partidului naţionalist român şi personalităţile autorizate ale guvernului. Fără a fi informate în mod precis de factorii competenţi, aceste ziare au venit cu un lux de amănunte asupra bazelor acestor tratative, asupra condiţiunilor puse de români ca pacea să fie cu putinţă, şi aşa mai departe, încât lumea crede că sunt informaţiuni autentice. Şi pe cât de guralive erau ziarele maghiare în această chestie, pe atât de rezervate erau ziarele româneşti, mai ales organul autorizat al partidului naţional, Românul , nu afirma nimic cu privire la aceste tratative, nici nu dezminţea ştirile publicate de alte ziare.

Sunt tratative sau nu?
Iată însă că în unul dintre numerele din urmă ale ziarului arădan, într-un articol prim “Zvonurile de pace” se fac câteva aprecieri asupra tratativelor, ce-i drept, foarte rezervate, dar cu mult tâlc. Fără a face declaraţii precise, redacţia ziarului punându-se în această chestiune numai pe terenul presupunerilor, observă faptul că, în cazul de faţă, factorii competenţi ai politicii de guvernământ ungureşti “s-au adresat comitetului nostru naţional, cu încercarea lor de a pacifica politiceşte pe români – noi trebuie să-l privim ca o mare şi reală învingere a partidului nostru naţional”. Se mai constată de ziarul Românul că nu numai consideraţii de politică internă a Ungariei, ci şi interesele externe ale monarhiei austro-ungare au îndemnat “guvernul ungar al Majestăţii Sale” să  se adreseze comitetului naţional român, pentru a rezolva odată chestiunea naţională a românilor din Ungaria şi din Ardeal.

În aşteptarea unui mare proces
Din aceste aprecieri ca şi din declaraţiile pe care le-a făcut dăunăzi contele Tisza, tot în legătură cu zvonurile de pace, reiese că există de fapt o apropiere între factorii competenţi ai poporului român şi oamenii de guvernământ ai Ungariei. Cum decurg însă  aceste tratative şi la ce rezultate pot duce, asta n-o putem şti. Când însă ne găndim la cerbicia cu care contele Tisza îşi apără punctul său de vedere în chestiunea naţionalităţilor – şi la programul larg şi radical al partidului naţional –, stăm la îndoială că “tratativele de împăcare” vor fi duse până la sfârşit în mod satisfăcător pentru români.

Ingineri ruşi pe malul Prutului
Am arătat prin Universul că  apele Prutului, schimbându-şi cursul pe o întindere de 3 kilometri, au rupt o întinsă porţiune de teren de pe malul Basarabiei, alipind-o de comuna Hermeziu. Din această cauză, o comisie de ingineri ruşi a sosit pe malul rusesc, la faţa locului şi din ordinul Ministerului de Interne rus s-au început lucrări spre a se apăra malul rusesc, ca Prutul să nu mi rupă alte porţiuni.
Din Universul, 29 ianuarie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache