Adrian Enescu creeaza muzica pentru teatru si film. Este cel care a facut linia melodica a piesei "Buna seara, iubito!", cantecul care a facut-o faimoasa pe Loredana Groza. Putini stiu ca a orchestrat pentru proiectul lui Michael Cretu, Enigma. Compozitorul a implinit ieri 58 de ani.

"Muzica imi este al doilea suflet pereche"

"Viata e un dar, nu o obligatie. Am implinit 58 de ani si joc in actul trei. M-am facut baiat mare. Pe iubita mea o cheama Adina Popescu si este sufletul meu pereche. Sunt compozitor. Am invatat si invat sa inventez muzica, sa o orchestrez sau sa o programez pe un computer. De fapt adun sunete pe care incerc sa le imbin cat mai bine. Apoi caut o sfoara, subtire sau groasa, colorata sau uni si iau toate sunetele si le pun intr-o ordine anume. Jocul cu margele de sticla. Asta este de fapt muzica. Un sirag de sunete. Muzica imi este al doilea suflet pereche. Stiu ca ceea ce imi trebuie gasesc in ceea ce am. Uneori visez un pom si pomul este viata mea. Fiecare ramura este ceva ce am facut sau voi mai face. Imi doresc sa nu vina vantul si sa spulbere tot pomul. Cand eram mic fugeam de acasa si apoi de la scoala si ma duceam la cinematograf. Intram dimineata si ieseam seara. Intr-o buna zi, proiectionistul, care ma vedea toata ziua in sala de cinematograf, m-a chemat in cabina lui. Asa am inceput sa «rulez» si sa «derulez» filmele si sa le «pregatesc» pentru proiectie. MAGIC - MAGIE erau pentru mine acele umbre de pe ecran. Proiectionistul a fost primul meu prieten adevarat. Am inceput sa «fur» fotograme din diverse filme. Erau saruturi, bombe, tancuri, cer, soare, camioane, oameni care radeau, oameni care plangeau. Pelicula am lipit-o pe un abajur de la o lampa si cu un sistem de sfori inventat reuseam sa fiu un mic Lumi"re si sa imi proiectez imaginile adunate. M-am rugat de tata sa imi cumpere un acordeon si singur am invatat sa cant la el. Asa am inceput sa compun primele muzici de film pentru fotogramele in miscare de pe abajurul lampii mele. Un pas urias l-am facut atunci cand am reusit sa am un diapozitiv. Am inventat un sistem «genial» de sarme cu care schimbam imaginile cu piciorul pentru ca mainile imi erau ocupate de «orchestra» mea. Puteam sa vad proiectia pe perete, iar eu cantam de mama focului la acordeon creand sunete pentru «filmele» mele. Apoi am inceput sa invat ordonat si meticulos (credeam eu) totul despre muzica. Eu m-am apucat de muzica din nevoia de frumos. Eu m-am apucat de muzica din nevoia unei disciplini interioare. Eu m-am apucat de muzica din nevoia de a duce batalii pe care sa le castig. Ascultand muzica, am cunoscut oameni care au compus de-a lungul timpurilor si care au simtit si ei nevoia de frumos. Multi mi-au devenit prieteni. Ei, acesti manuitori de sunete, mi-au aratat adevaratul inteles al starii de NEMURITOR si cum ar trebui sa fac sa castig batalii. Pe unele le-am castigat. Pe altele le-am pierdut. Pentru mine, muzica de film este o batalie castigata, chiar daca nu am facut filmele pe care le-as fi dorit. Filmul m-a lasat sa imi construiesc personajele mele care circula prin filmele altora. De foarte multe ori personajele mele erau mai puternice decat filmele lor. Si atunci reuseam sa ma cert cu regizorii."