Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A vrut să devină inginer silvic, apoi "profesor de poezie". Şi-a dorit să fie actor, dar graseia, aşa că a renunţat. După un an de Drept, a intrat la Regie de teatru. Astfel, spectatorii români au fost beneficiarii unei opere cinematografice remarcabile din care fac parte filme precum "Înainte de tăcere", "Înghiţitorul de săbii", "Năpasta", "Punct şi de la capăt", "Vinovatul" sau "Luna verde". Alexa Visarion îşi sărbătoreşte în curând ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Aş vrea să spun că există momente când îmbătrâneşti simţind, în acelaşi timp, un anumit tip de seninătate înăuntrul tău. Cred că eu îmbătrânesc înconjurat de această seninătate. Nu seninătate pentru că totul în jur ar fi senin, ci seninătate privind înţelegerea rostului unui artist. Cred că rostul unui artist este să poată primi de undeva, de la creator, acel har prin care el poate dialoga cu lumea dinăuntrul şi dinafara lui. Din acest punct de vedere am dat deoparte, şi simt acest lucru ca pe o bucurie, vanitatea, îmbrânceala orgolioasă pentru supremaţia de altminteri formală şi fără nici un rost. Rost nu au creatorii, ci operele lor.
Opera are rost şi capătă însemnătate, iar creatorul trebuie să aibă liniştea şi bucuria că a fi putut transmite, el este un mesager. Din acest punct de vedere, în anul care m-a trecut am avut premiera unui film care, din păcate, n-a fost înţeles şi desluşit aşa cum a fost el creat. A fost înţeles pe alte criterii din portofoliu, ca să zic aşa, de stereotipii şi de gândire privată a unora dintre comentatorii lui. E un film bun pe care l-am făcut cu deschidere, care cred că va fi înţeles peste un număr de ani, când îşi va găsi locul în munca mea, în activitatea mea de regizor de film, "Luna verde"...
Am scos ediţia a doua a volumului "Spectacol ascuns", eseuri despre interpretările operei shakespeariene. Cred că această ediţie a doua, întregită cu unele articole din cercetarea mea privind destăinuirea universului shakeaspearian, este bine venită, pur şi simplu, ca un dialog între mine şi opera lui Shakeaspeare, un dialog care îmi dă voie să aflu din ce în ce mai adânc câte nu ştiu. Sunt în faza cea mai bogată pe care poate să o aibă o fiinţă când ştie că nu ştie. Dintr-o dată are revelaţii privind întrebările, privind interogaţiile, nu găseşte răspunsuri, ci cercetează câteodată cu deznădejde, câteodată cu patimă căile interogaţiei. Apoi m-am bucurat să-mi pot permite să merg la festivalul internaţional al şcolilor de teatru, care a avut loc în Peru între 10 şi 23 august. Momentele de criză nu dau voie universităţilor să-şi onoreze pe deplin statutul de for internaţional de dialog artistic.
Au participat 25 de ţări şi au avut loc 27 de spectacole, şi sunt bucuros că am putut avea un moment de pioasă veghe la Machu Pichu. Un contact cu o lume pe care mi-o doream, un contact în care nu m-am dus ca turist şi ca suflet, un contact cu un raport care are deja veşnicie, raport între cer şi pământ, raport pe care o anumită populaţie a reuşit, este vorba despre incaşi, să-l stabilească într-o anumită perioadă de timp, dialogul acesta fiind, pe de-o parte, măreţ, pe de altă parte, tulburător în mistuirea lui pentru că în acest loc sacru ţi se întâmplă să desluşeşti pentru prima dată concret cât de aproape şi în acelaşi timp cât de departe suntem de înălţime, de cer. Dar zborul condorului, pentru că despre condor este vorba, sunt cele trei puncte de vedere ale incaşilor, condorul, puma şi şarpele, este cel care atrage întotdeauna şi înălţimile la Machu Pichu nu fac altceva decât să creeze o senzaţie bogată, plenară de comuniune, de dialog.
Pietrele vorbesc despre mistere pe care nedesluşindu-le putem totuşi să le cercetăm. Să ne implicăm în vieţuirea lor. Pietre de munte, pietre aşezate de om, pietre aşezate către cer care sfidează şi în acelaşi timp completează vârful munţilor. M-am simţit bogat, apropiat de se numeşte maturitate, nu neapărat prin vârstă, ci prin aşezare într-un tărâm al răspântiilor bogate, care nu-ţi dau voie să te risipeşti prin nimicnicie. M-am întors acasă, am găsit aceeaşi ţară, acelaşi climat de năbădăioase confruntări, aceeaşi ignoranţă şi, dacă vreţi, aceeaşi lipsă de interes pentru problemele esenţiale care frământă ţara şi care pun atât de multe probleme vitale poporului. Rostul nostru nu este să rezistăm.
Rostul nostru este să depăşim rezistenţa şi să putem spune clar că trebuie să avem demnitate. Că suntem responsabili pentru ce se întâmplă în această ţară. Nu mai există victime şi vinovaţi. Suntem toţi victime, iar când nu există vinovaţi înseamnă că este haos. Oamenii nu-şi mai asumă nici o responsabilitate pentru a putea fi învinovăţiţi. Suntem într-o situaţie disperată în care haosul creează victime la diferite ranguri de îmbogăţire şi de mistificare. Pentru că vreau să împlinesc un proiect vechi care tot se amână de la o sesiune la alta, iar acum e aprobat, mă pregătesc într-un fel pentru el, chiar dacă nu o să-l fac niciodată, pentru că pregătirea face parte din viaţă, acel traseu care te întreţine, o să fac un pelerinaj la Muntele Athos.
O să leg într-un fel în mine Machu Pichu de Muntele Athos. Drumul nu se face decât mergând, spunea Antonio Machado, eu am parcurs acest drum, fac 63 de ani, într-o căsnicie care este aceeaşi de la început, am 44 de ani de căsnicie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat nevasta şi copii pe care mi i-a dat şi sper să nu-i supăr atât de tare, ca să pot rămâne o amintire demnă în viaţa lor."
